Politics & F(r)iction

Cel ce a innebunit pixelii:

“Suzie, I`m going anywhere I have a bed!

betia alcoolului iti joaca sotronu pe forme geometrice (ne)adaptate in care adaptat se foloseste in reverie cu accent pe partea cand inca speri chiar daca te`ai trezit. sa dormi la margine ar fi ceva, dar e interesant cum vara fara sa realizez lovit de un ghimpe de lecitina ma blochez pe un gand pana il mantuiesc cu zolitoru de toate pacatele de care stapanul lui nu va fi…. in vecinicie.
te`ai fi gandit tu ca siniubirea de a scrie e absoluta forma?” - Vladimir Potop: fotograf.

Cel ce simuleaza lobotomia:

da, nici eu n-am inteles de ce si beti sotronul ni l-am tatua tot in patratele de parca ne-mbatam si noi cu aceeasi pisoarca care din jet a urcat pesti de sticla pe televizor si bitter suedez in debarale.
iata o idee pentru care ai un nobel online, romanesc si fara diacritice, dar e nobelul: cine dracu iese in oras cu un zat de cafea inca fermentind fibrele tricoului cu care e imbracat?! tot asa sa izbavesti gandul de pacate, cuvantul inainte sa-l vomiti. bon, tu esti lepra, carpa poporului si alte alea, vei arde in foc bai genocidule dar gandurile, cuvintele scoate-le in lume imaculate, aproape virgine daca poti. zolitorul constiintei e perfect, suntem prea atomici, am pierdut lentoarea restaurarii catedralelor cognitive…

daca siniubirea e un concept, un mix intre sinucidere si iubire atunci de maine m-apuc sa studiez lentilele. sa gasesc o forma supraterestre prin care obiectivul sa devina o masina de spalat universala: profilul tau e acneic? tragem poza. esti un charles in serie? tragem poza. cutremurul ti-a zguduit ficusul? tragem poza.

as vrea forma absoluta in chiloti cum ar veni, pe hartie, nu in cap. sunt mai satul de conceptualizare, vreau sa se prajeasca pagina in urma stiloului meu si sa innebuneasca pixelii pe masura ce tastez. impreuna fondam pentru prima data in istoria online o balaceanca a pixelilor, un spital in care bolile nervoase ale acestor martiri sa fie arhivate, bolduite, decapate intru odihna vesnica a lui zero si-a lui unu.

iata textul tau a internat primii pixeli.

domnule doctor,
strasnica idee.

1 Comment | In: I.N.E.P.T. | tags: zbor deasupra unui cuib de pixeli. | #

Dintr-o nenecesitate virtuală s-a născut primul institut dedicat în întregime victimelor pogromului online: vom analiza comportamental patologia pixelilor traumatiza(n)ţi în cadrul acestei societăţi apocaliptice de postare.

Din meniu:

- bolnavi închipuiţi, self committed datorită aparenţei literare/de profunzime administrată de uzurpatorii lor.

- pixeli ce au fost martorii unor tragedii cum ar fi genialitatea conturată printre rândurile textelor pe care au fost nevoiţi să le redea precum în abisul scriitorului aşa şi-n pagina online. se recomandă cămaşă de forţă şi relectură

- pixeli lobotomizaţi: lipseşte chintesenţa dar ceva nebun bântuie în mijlocul lor.

- o campanie de responsabilizare a internautiştilor ce sperăm că va reconfigura imaginarul colectiv pe principiul intravenos: Pixelul sunt eu.

Doamnelor, dragilor, domnitorilor, stimaţi supra tereştri:

Institutul Naţional de Exorcizare a Pixelilor Traumatiza(n)ţi - I.N.E.P.T.

No Comments | In: I.N.E.P.T. | tags: online balaceanca. | #

Dragi proletari si alti cenaclisti,

Fiind un om oarecum indragostit de geamanduri si alte limite mi-ar fi placut teribil sa va sugerez printr-o poza wittgenstein-iana cum nu vreau sa vorbesc despre First Steps . Sa se taca, dar pana cand?!

Pana cand nu mi-am luat dosul tabacit de damfuri intelectuale si prezumtii geometrice: cum ca as fi tangent cu x sau cu kafka Y; si mi l-am parcat frumos, cu plata, la centrul national al dansului. As mai fi torturat de-a lungul timpului tot felul de politicieni cu zone radio de nisa, libere, acum insa cred ca: incolonarea si la bara bai internautistule!

Da, pentru mine, timp de 50 de minute subconstientul, imaginariumul ca sa fim si parnassus si corecti, unui scriitor (aproape orice scriitor) s-a dezbracat in fata propriei constiinte, ba daca iti place gustul celulozei pe care oricum o terfelesti sub penita sau toner, daca mai spargi din gand in gand cate un portelan al echilibrului intelectual atunci pune retina, ia aminte, pipaie si urla: moral lap dance.

De la cititul bilingv al afisului (orice scriitor se poliglotizeaza la un moment dat in cadrul aceluiasi eveniment neuronal) si pana la desirarea lui in bucatele nu a fost decat un pas: o linie. O ars poetica daca vreti, dar stiu ca nu vreti. Cine nu si-a zdrelit obrazul literar, ingrasat olimpic, macar o data?! Si tocmai cand aveai senzatia ca astfel te purifici cele 2 parce (Mihaela Dancs şi Carmen Coţofană) iti mesteca dintr-o alura supra terestra (sunt cu spatele, un fel de Monascheiwans - 5th element, sanitari ai remuscarilor universale) abjectiile tale/mele bai scribule. Cati sa se fi intors pe urmele zdrentuite ale propriilor texte si sa invete papilo-gustativ unde si cum au gresit?! Pai ce suntem bucatarie frantuzeasca?!

Cat despre performance-ul de sticla (un pahar luat de valurile capilare intr-o odisee liniara - brusc se scufunda) nici nu mai are rost: ai scris un text, s-a crapat in vreun scandal literar, in vreun plagiat, o maslina, constiinta rezista. De obicei, daca te intorci pe cioburi aduci mai mult a calugarie si mai putin a usr. Dar daca faci curat pigulind in marsarier ciob cu ciob, iata-ti o ars poetica phoenixiana… vei pasi cauterizat spre propria-ti constiinta imaculata.

In principiu ai invatat sa ocolesti oriunde s-a spart ceva in urma urmelor tale. Sau sa asfaltezi scriind iar si iar peste cadavre.

Du-te ba la teatru (pai ma duc). Daca sunt soldati care igienizeaza weceuri cu periuta de dinti poti si tu sa-ti deratizezi sistemul de imagini si valori cu biciul, nu cu matura.

Chapeau !

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: cndb m-a dit. | #

(ultimul episod)

Dintr-un absolutism tembel mi s-a parut necesar sa reactionez: raman la ideea ca nu suntem la c.a.p. unde un stiulete in plus de porumb i-a adus insigna de pioner comunal nu stiu cui. Nici in clasa a treia unde o zvarluga cu bentita si obrazul macadam a auzit raspunsul de prin spatele clasei si ia zece pe tupeu. Ori sunt eu nebun, ori vorbim de poezie unde totul ar trebui sa usture daca te-ai pretat la asa ceva. Chiar si tentativa. Sau spartanii erau niste cretini. Sau eu sunt aborigen. Cred ca e mai nobil sa cosi “dacii” in lift la TNB (goblen) in loc sa ai patura aia comunista pe constiinta si sa nu vezi, sa dai paste sau sa te chinui sa unbolduiesti paste-ul evident al altuia. Nu arunca nimeni cu pietre fiindca suntem in plin desert liric dar o palma de nisip online poate ridica oricine in aer poate doar doar vor orbi anumite fatarnicii.

Comentariile lui I. demonstrau, cred, evidenta plagiatului la momentul asta al probelor (negru pe alb, precedent, lipsa de reactie etc.). Prezumtia de nevinovatie e una si e fireasca, avocatul “poporului” e insa un risc asumat cu grave consecinte de imagine/credibilitate. Am citit textele si cred ca scribul din “popor” nu merita, poate doar omul si unii o cunosc mai bine. Iarasi, credeam ca vorbim despre literatura nu despre crucea rosie.

Cu AAG voi negocia la masa pessoana cum se reactioneaza ca tanar (imbecil) scriitor in astfel de pseudo-situatii. Am invatat si probabil voi mai toci multe de la el.

Vreau sa te asigur ca atat anvergura mea literara cat si cea speculativa, opinii online, sunt adanc liliputane deci nu cred ca are sens sa iti mai irosesti timpul.

Inchei spunindu-ti ca intr-un cerc (locomotor) distorsionat in care citeam biped divina lui dumitrascu am regasit nu printre randuri una sau doua expresii pe care stiam ca le-am folosit si eu. Le folosisem fara sa-l fi citit. Imi transpirau palmele neuronilor si constiinta imi era evacuata spre o groaza-cult la gandul ca voi fi acuzat sau ca subconstientul imi sodomizeaza originalitatea (semi-paranoia?!). Ei bine frisoanele de atunci ma indreptatesc sa arunc o piatra, poate chiar mai multe (orice frunte razuita intr-o decalcifiere a “beciurilor” literare romanesti e indreptatita). Nici nu se pune problema sa o fac si pentru ca sper ca si le va demola singura peste chelie.
————
perfect confuz,

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: despre vulpi si blanita. | #

(episod pilot)

Draga O.:

Cum iti ziceam, mi-e greata. Si eu nu am nici un cuvant de spus. Ma simt apropiat de voi (Iulian T, Mitos, Urmuzz, Mugur prin alianta etc.) pentru ca uneori am senzatia ca mestecam acelasi tutun chiar daca scuipam in locuri diferite (cred ca eu inca inghit). Cioran spunea ca unui poet i-ar prinde mai bine sa citeasca un tratat de zoologie in dauna altor poeti, cine ar fi crezut ca principiu asta e o enormitate: un poet e obligat sa citeasca alti poeti fiind singura modalitate de a se regasi pe sine. In paste si oase.

Ne vedem joi pentru ca neuronilor mei le-ar sta bine in preajma unei atitudini de gen. Nu se mai poarta palarii, totusi:

Chapeau,

_____________________——————————–_____________________________________–_–

Lui R. T.:

Intr-o betie maritima colectiva prea putin conteaza faptul ca unul sau altul din pasageri e dator vandut raului de mare pentru voma emisa. De aceea nu va voi spune ca imi este greata, nu de ceea ce s-a intamplat, ci de ceea ce nu s-a intamplat (si Garcea credea la fel despre inteligenta).

Intr-adevar “se asterne seara peste cultura romana” si de fiecare data cand nu va veti uita in oglinda veti intelege in braille ca este un fenomen absolut nenatural.

Oftalmologic,

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: da-i cu furtul pan' la ziua (debutului). | #

Nu stiu daca ati tinut doliu cand fotoliul dvs. a facut un atac de cord imobiliar. Sau daca melcul pe care il dresati de mic s-a intors intr-o zi acasa fara noima, cu alura unui schiop.

Ei bine, o parte din noi, ascultatorii Razboiului Sfarsitului Saptamanii - Radio Guerrilla parcurgem senzitiv ambele etape, acum. Altii sunt doar tristi, ca atunci cand insetat cronic nu ti se permite nici macar luxul unui desert, sa halucinezi o oaza.

Daca aveti vreun IP la indemana si o fiola doua de suprarealism subcutanat va rog prin prezenta protestati printr-un clasic oftat “RSS back on air” pe http://poemix.blogspot.com/2010/01/ra….

Daca agenda dvs. de telefon a auzit casnic de Dobro sau de Mihaiu rugati-i sa ne redea (daca pot) butoiul de oxigen intelectual. Vom fi din nou hapsani. Niciodata on air nu a insemnat mai gura de oxigen ca duminica seara.

Altfel, va doresc un fm fericit desi stiti si dvs. ca n-o sa se intample.

RSS back on Guerrilla Air.

2 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: protest. | #

O vară de-a mea, din acelea decupate parcă din carnetul de note al unui demiurg rămas corigent la seminarul de climatologie, începuse mai mai să topească cerneala prin cartier cu cele CLXXVI grade fahrenheit stropite brusc, fără p(ia)r, într-o miercuri la subsol. Nedistributiv însă, ca precipitaţiile unui beţiv logoreic. Pierdusem pe rând în aşternuturi tipografice diferite vreo patruzeci şi două de i-uri.

Sunt un punct. Mama fusese sedilă pe vremuri, când bucureştenii vorbeau franceză la orice colţ interbelic de cărămidă şi lut. N-a vrut să participe sintactic la desangvinizarea noului limbaj, de partid, şi a fost dată la topit într-o anexă încinsă a închisorii din Aiud. De prea mult alb s-a îmbolnăvit, a pierdut pe rând părul apoi francofonia şi doar prin lirismul unui medic de pe-acolo şi-a punctat bătrâneţile într-o semnătură: V. V. .

Tata, un pic corcit. Mama îi spunea mereu punct şi virgulă pentru că întotdeauna după Beţivule; îţi vine să mai adaugi o scatoalcă sau două, să nu-i dai de înţeles că e apostrofat şi-atât.

Dintre colegii mei de pension sunt singurul ratat cu diacritice în regulă.

Punct pe i. Tata e singurul mândru de mine.

Am croşetat la i-uri până acum încât seara, înainte de culcare, împreună cu cele trei puncte de suspensie cu care m-a binecuvântat bunul Dumnesemn ne rugăm pentru o limbă consonantică. Şi-atât.

Cum ziceam, fredonam şi eu ca punctul pe caniculă „noi în anul două mii când nu vom mai fi doar i” când un traducător imaginar mă ia de tei şi m-aruncă printre:

„…Grăbită, cărunteţea mă-mbracă-n promoroacă,

Amarnice vântoase de gânduri şi nesomn,

Smuls unul câte unul, de visuri mă dezghioacă…

Pe râpile uitării, însingurat, mă-ntomn.

Îndură-te, coboară şi vino de mă vezi

Pân’ nu s-aştern pe mine somnele zăpezi.”

Leşi na seem. Un cuvânt, aproape i re al, îl pipăisem orb pe drum. Ştiam că n-are… Începusem să plâng şi adineauri când vă povestii. Boceam pân-ntr-acolo încât g-uri, e-uri, c-uri şi r-uri erau îngropate în puncte de i-uri cam cum se întâmplă cu un adult înconjurat de vărsat de vânt, boală a copilăriei.

Nu avea i

O luasem de la ghilimele înapoi spre titlu de cred că am mai parcurs o dată şi acest text şi tot.

Doamne, cel ce ai.

Cuvântul nu avea i.

Mă îndreptam cu caligrafia vâlvoi precum Kleist sau turma de porci în prăpastie spre sugativă. Nu-ţi vei găsi propriul cuvânt ce nu te conţine şi vei supravieţui.

Niciodată, îmi ziceam pe când din umbra celui mai anotimp „n” de pe faţa tiparului propriile lacrimi îmi căutau cu aceeaşi disperare ochii.

În oglindă. Sunt Punctul de la capătul tunelului sintactic:

V.V.: Ţi-am cunoscut părinţii, nu e sonetul meu preferat, cineva îmi scrie că nu mai eşti punct pe i.

Mă-ntomn în tine.

—___________———–__–__–________________________________-________________–_____________……..

şut online în fund de la.

mausoleu pentru:

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: cum mi-am petrecut sfârşitul sintactic al verii. | #

Când eram să tot fi luat la mestecat o sănătoasă gură

de canal din necuriozitatea unui sărut franţuzesc industrial se

potcoveau atunci caii verzi şi nuielele cu marţipan şi câte un colac

de salvarea sufletului x sau al meu igrec.

-_—-_________—_   ___——————_———_—-__

Nu s-a desfăcut adam la şliţ fiindcă nu se inventase

fermoarul. Avea sondă. în locurile unde, mărinimos fiind, se prefăcea

că pierde câte o piatră se scremeau munţii apoi ca-dinntr-o scoică.

Rinichii săi aveau o inimă bişniţată de mai toate

orogenezele de pe faţa acelui pământ anonim.

—____-_______——–_—__—__________——__–_———-

Hipocratian, doar noe a crezut în problemele sale cu prostata.

Iată primul medic. Tot atunci s-a tratat adam şi de negru sub unghii.

un negru nepământean, crescut doar din carnea pe care Pessoa n-a

mai apucat să o scuipe. Z. se osmotizează în neoamenii săi pre

feraţi şi invers: fiul fiului lui Noe s-a născut din scris.

___________________________________–_____________________________-

unui scriitor i-a crescut negrul sub unghii. Un scriitor

holmesian. magnetofonul Nudităţii.

Populaţia afro americană e precum cărţile: acum conduc lumea.

doar din umbra copacului (a)la/din care portughezul

împleteşte negru sub unghii.

——————————————————-

E singurul din sat care.

(legenda: Z. - iaurtul suprem, singurul demiurg cu fermenţi revelatori activi; gâlca sămânţei - boală tradiţională adamică, noe fiind sătul de lichide; a/la/din - ruletă rusească de buzunar sintactic, pentru reacţii adverbe consultaţi abacul din lampă)

(legenda legendei: p e ss o a)

No Comments | In: De Politica Madre | tags: capriciile unghierei - ca si critic literar. | #

Nu se poate rasturna ciorapul in care cadou a fost intunericul spatiului plin cu nimic. nu are nici un sens sa intelegi scrisul holmesian ca pe un bipolarism al semi postmodernistilor. manole exista si orice urma de bogumilism a printre randurilor __  __ — __ —— te impinge, icareste, in lasitate. Exista un sherlock cautindu-se pe sine in fiecare scriitor aiurind intru statuia lui pessoa dar pe legea lui erasmus sa nu puna pacatul si sfanta nobelime sa nu subziste si un watson rispindu-se pe acelasi sine, asfaltind piste false sau falsificand revelatii bildungsromanice. Scrisul ultim, scrisul pur.

Alfa si sedila.

Nebun si demiurg.

Punct si virgula.

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: semne de punctuatie acum cu omega 3(3). | #

“Why did the Siamese twins go to England?

i don’t know. why did they go to england?

… so the other one could drive

“

1 Comment | In: Non-fictional Frictions | tags: been there kaufman did that. | #