Cică n-ai nevoie decât de un singur lucru pentru a scrie poezie, de: TOTUL(r. benigni). Aş zice că despre totul trebuie să se tacă. Nu mai ştiu ce voiam să spun despre tăcere. Pentru că am văzut moartea cu ochii, apoi cu călcâiele şi în ultima vreme cu al treişpilea rând de coaste. Pentru că iubirea nu e ca mersul pe bicicletă. De când eram mic n-am avut decât una, dar ce licornă. Îi simt buburuzele crescînd în uter şi-mi ard buzele de parcă aş avea piatră la genunchi. Din sfârşitul lumii i-aş face o verighetă până când nici cearşafurile de la bălăceanca nu ne-ar despărţi. Sabia arhanghelului întotdeauna taie capul plecat. Îţi trebuie o cană zdravănă de demnitate ca să te duci agale singur şi de tot dracului. Aş fi vrut să n-aibă chip, sau măcar unul sehaş care să fi fost amanetat de narcis pentru 2, trei sinucideri. Din carne şi oase n-a mai ieşit vreodată ceva mai cumplit de frumos. De la 16 la şase tremur eu în locul ei şi dacă n-aş avea ochii creponaţi din oceanele mele i-aş fi făcut baldachin. Viaţa e mult mai în altă parte decât pare. Când privirea ei se va prăbuşi pe cuvântul ăsta - raţă, de exemplu, bunul meu simţ va intra în stop cardio-respirator şi spre deosebire de Avraam îi voi cresta în versuri beregata lui Luca de la un Kaf la celălalt capăt al lumii. Emasculat de propriul copil născut din cratime sunt nevoit să vagabondez de pe o “diacritică” pe alta până când voi găsi pe jos curajul să-mi spânzur anonimatul de gât şi să… Dar ea ştie… Ea ştie… TOTUL:
Din puzzle-ul de adio să nu-mi faci un copil… poate 2 sau trei
Stai putin. (ma foiesc, imi caut muschii prin buzunare si trag prin pipa intunericul in piept). Asa… hiu. Nu stiu, cred ca e din cauza batranetii, daca nu ma-nvelesc cu coltul asta de ocean mi se intareste si nisipul de sub cap si dorm de parca as sta in picioare pazind merele de aur. Fa-te comoda. Puneti si un pahar de ceva, nuca de cocos e in vitrina si nectarul de pene pe cerdac intr-un colt… Da, ai dreptate, trebuie tinut la briza macar cateva ore pe noapte ca nici ingerii nu mai sunt ce au fost… Poate ai observat venind pe ulita incoace ca in partea asta de lume ingerii au ingeri pazitori sa-i fereasca de imaginatia oamenilor si talentul lor morbid de a schimonosi aproape orice nimb. O baba din comuna ispitise la un moment dat un arhanghel sa se automutileze cat sa-i fie o buna sperietoare de draci pe langa casa omului. Cultiva nemurirea pe doua ogoare cam cat lacul sf ana de mari si gurile rele susoteau ca e vrajitoare si face contrabanda cu viata vesnica. Poate doar prin tarile din lumea a treia, ceilalti fiind prea bogati sa nu-si permita o moarte ca oamenii. A, da, suntem singuri pe insula, stai linistita. Cum ziceam:Am orbit si eu intr-adevar o data in viata. N-as putea sa-ti spun daca mai tare sau mai incredibil de aproape decat altii insa imi amintesc tot ce se ascundea sub pleoape ca si cum ar fi fost alaltaieri. Tipa de care-ti vorbesc nu auzise, daca iti vine sa crezi, niciodata de patul lui procust si dimineata era cam cat tine de inalta, noaptea, dupa ce faceam dragoste de obicei din maci si spinari de buburuze nu ma depasea in lungime si daca adormeam caus ziceai ca suntem o banana. Stii ca pustimea din ziua de azi de rate mandarine se intreaba retoric de ce o astfel de banana era curba. In fine, mi-a placut ca era o fire mai rebela si-si impletea singura sanii…. ma alinta fara sa-mi dau seama de vreun criteriu cand cu pere din acelea atat de zemoase incat ti se topesc in palma, cand cu cate 2 bulgari de zapada atat de fiorosi in tacerea lor incat nu-mi imaginam vreodata ca o sa avem un copil. Stii ca eu am fost alaptat pana pe la douazeci si ceva de ani cam cand am inceput sa si vorbesc si m-am mutat aici pe insula. Daca te intorci acum in soapta, sa nu le sperii, o sa vezi lebede acolo in miezul oceanului, nu ti-am zis dar balenele au disparut cu sute de ani in urma si nu mai exista decat lebede de unica folosinta, canta de obicei cate o melodie de-a lui bon iver si apoi mor fara sa faca valuri. Mi-am amintit ca avea un par superb, purtat mereu in versuri cam pana unde ar fi aripile unui inger azi si stiu ca intr-o seara iesind de sub nor avea fiecare fir zburlit, era o coafura virgil mazilescu si m-am ratacit atunci de tot tot mangaind-o pana sa adoarma. Nu dormea aproape niciodata pentru ca spatele ei era un ecler si de fiecare data cand imi faceam din ciocolata un pian torcea ca motanul intr-un colt de cearsaf auzind mai bine ca mine diezii si bemolurile. Cine-ar fi crezut ca Luca Noimar, un amarat de cizmar care in dupa amiezile libere potcovea caii de mare sau plimba inorogii prin biblioteca, va ajunge sa orbeasca cum poate n-a orbit nimeni nici de-acum incolo o femeie care in loc de buric avea mitul pesterii lui platon si un pic mai sus de fese doua grimase atat de jucause cum numai oamenii faceau in obraji pe la inceputul istoriei lor. As vrea sa intru chiar si incaltat in detalii mi-e frica insa ca iti vei strange palmierii si vei pleca. Intr-adevar de la solduri in jos avea alura de sirena pentru ca atunci cand ne-am cunoscut era fecioara. Am pierdut foarte multe nopti si implicit cateva milioane bune de lacrimi , aa credeai ca orbii nu plang, pur si simplu uitandu-ma la ea pana sa-mi fac curaj sa-i umbresc prima data sanii. Erau de martipan in noaptea aceea. Mi s-a facut pielea pe rand intai de gaina apoi de pinguin si in cele din urma din cuvinte. Ma harjoneam cu virginitatea ei cam cum se juca Dumnezeu cu tarana chiar inainte sa-l scuipe pe om. Eu am facut din ea iubire. Si am suflat cu duh de imposibilitate asupra ei si nu ne-am mai vazut niciodata. Eu oricum nu puteam vedea zic, dar macar ea sa nu.. sa nu-si fi strans in graba nodurile din gat si urmele de intuneric intr-o traista si s-o fi luat razna asa deodata. Am citit ca s-a oprit pret de cateva conferinte pe la un institut de cercetare tot repetind intruna ca Luca e stramosul omului, n-am avut insa curaj sa cred pana la capat. Mi-e (imi tremura vocea ca o vioara stradivarius in barbia unui novice) dor si (imi dau seama ca am pierdut notiunea vazului si imi caut disperat pana cand imi regasesc) acum de (privirea distorsionata in ochii ei deja inlacrimati) calcaiele ei din paine cu margarina, miere de albine si nuca data prin masina.. stiu ca la un moment dat s-a urcat peste mine ca si cum ai presara lut pe un sicru inca fierbinte, m-a luat de inima si m-a implorat din cearcane (vedeam pentru prima data): Hai sa (ne)murim impreuna… stiu un cimitir mandarin care o sa-ti placa, o sa ne jucam tot timpul de-a moartea si de-a tata…
“(aproape neclara de emotie)Si???”
si m-am dus tot dracului… de atunci din fiecare fatuca ca tine imi fac un loc de veci de joaca si niciodata nu… Stai… (gafaind)… Zenobia te rog… Nuuu..
- Domnule Noimar unde va grabiti asa? V-am spus sa nu mai iesiti din salon…” (bulversat) “altfel facem injectia? Vreti sa facem iarasi injectia?!” (privindu-mi ochii borcanati cu o mila mazgalita pe fata) “Chiar vrei sa-ti fac injectia, Luca?! Uite camasa, leag-o te rog inapoi pe tine, aseaza-te in nisip (imi clipeste cu ochiul) si hai sa inotam, cuminti, de sub plapuma…”
In: Non-fictional Frictions | tags: totul. | #
3 Comments, Comment or Ping
citat recent : “faza e ca atunci cand traiesti tragicu e chiar tragic.. dupa, clar e o gluma. a…da.asta da.” nu se zice din cine :))))
January 3rd, 2009
bun…tare (ne)bun.
January 9th, 2009
Ciocolata din eclere se strica si tu continui s-o mananci si sa te intoxici, sa razi si sa plangi de ulcere inchipuite. Si lebedele au inceput sa ciuguleasca cozile sirenelor.
January 13th, 2009
Reply to “t. I”