Politics & F(r)iction

Ia o pauză de fibră de sticlă. Bagă-ţi post it-ul în el de job, de contemporan, de tine însuţi, de pen clubul neuronilor tăi, de bara de striptease cu care îţi plimbi sufletul prin parc, de litere, de pârţurile din ciocolată, de foamea din şvaiţer, de electrolizele din presă, de interzisul fructelor la radio, de mamă, de bătaie, de canistra cu anticoncepţionale căreia îi zici logodnică, de blenoragia cu care citeşti în metrou, de schizofrenia cu care îţi închipui că ţi-ar plăcea sexul anal, de ceramica buletinului de vot, de fosa ecologică în care îţi ţii părerile, de hemoroizii care îţi cască gura la tot felul de lotopronouri, de silicoanele tale vegetariene, de pomelnicul celor care te-ar da prin cleştele de usturoi, ia-ţi în telefonul mă-tii o coajă de banană!!!

Abia atunci băi cabină, un cvartet pentru o lavalieră se va scrie exclusiv pentru “aşa şi”-ul din tine!

La pensie, hai, mişcă-te!!

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: nu mă interesează dacă ceea ce vorbesc singur e dublat în limba sangvină. | #

pe uliţa celei mai mari fericiri din lumea (literară) lui…

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: ka. | #

a avut o revelaţie: la început a fost un Cuvânt şi nimeni nu şi-a pus problema avortării dumnealui. Ar fi fost păcat, în special printre rândurile suprarealiştilor.

Şi totuşi:

peronul Alexandriei în traducere dezimaginară…

(impiegatul) „trenul spre avrig pleacă în patru…”

pleacă în patru, cinci răzgândiri spre linia..

domnule, dacă mă citesc în palmă aş

avea doar reclamaţii, una şi

iulia mi-a citit pentru prima tuberculoză în…

tu ai şti să întorci celălalt chiuretaj?!

„domnule Haşdeu vă repet trenul spre Av…”

Nu vă supăraţi, am scăpat poezia în lucernă şi

e un forceps interzis dar aş face

o programare, cash, numai să

„ce programare domnule, din gară – vă cumpăraţi bilet!”

Eu nu merg cu trenul şi

dacă pipăi vagoanele ca pe o bibliotecă încerc

să vă spun că e „impiegat” necesar să-

mi sterilizaţi cărţile, tomurile din biblioteca

desfrânării de azi

„se toarnă şină nouă, tovarăşe!

Noi nu mai deosebim navetiştii de

intelectuali, îi supra tax..”

sunt mulţi toxicomani printre noi

epigoni sifilitici care nu ştiu să se poziţioneze

într-un lotus intrauterin până când

„domnule, locomotiva nu ocoleşte hârtoapele doar

Nu suntem pe asflat”

Întocmai, şi totuşi s-a fecundat

„ce tren spuneţi că a întârziat??”

Aştept în staţie următorul avort, mă anonimizează dar nu-mi permit să nasc texte ac

um, ştiţi, celebritatea portugheză e scumpă, eu…

„ce-aşteptaţi?!!!!”

Ăăă, un… cum să vă… dacă la început, vă respect, dar dacă la înce

put Cuvântul ar fi fost…

„trimis la Avrig?! Ce dracu’ bolmojiţi acolo?!!!”

…ar fi fost avortat domnule, ca la Carte!

„nu-ţi mai convin trenurile de provincie! Marş şi cerşeşte în piaţă fir-ai al dracu’ de septua(r)gintar…”

4 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: EKG-ul indragostelii subsemnatului de literatura. | #

Cum te-arunci într-un pahar merlot, dinspre cerul gurii şi până la poalele oului de picior singurul martor al identităţii tale va fi amprenta dentară.

După Herr Paul , în deplină inconştienţă de sine te vei năpusti spre vinul roşu. Vei încerca să reconfigurezi orice lanţ trofic recunoscut în manualele alternative de teatrologie pentru ca la baza scenei să vezi un film. E genul de piesă după care, dacă nu ai înţeles nimic, se vor găsi câţiva moştenitori - proprietari ai spaţiului intelectual unde îţi alinţi şosetele şi îţi miroşi neuronii - să te dea, paradoxal, afară înapoi în triasicul din care faci parte.

Ai putea să te opreşti cu lectura aici fiindcă oricum nici eu nu voi înţelege de ce dracu’ stomacul tău nu a degustat Taxidermia.

Pe scurt, Paul este un artist ce nu mai populează epistola întâi a sfântului mihai eminescu ci descinde, cel puţin în imaginaţia mea, dintr-o familie cinematografică Maghiară absolut superbă. Paul este taxidermist. Pentru tenebişti s-ar putea spune că împăiază orătănii şi rechini imobiliari. Helm, picurat parcă cravată cu freză din Boiler Room, este un tânăr moştenitor ce-ar mânca fără fulgi doar cu pene viaţa acestui stăpân al restaurărilor domestice, oi oi. Poate nu te-ai întrebat niciodată de ce Cioran nu-şi recunoştea nici măcar silueta dentară darămite alzheimerul în oglindă. Tot aşa, pentru tine, faptul că un taxidermist îşi schimbă vizibil prenumele în Herr Parkinson, mai şi cântă la pian (singurul mausoleu pe care nu l-ar părăsi), nu-ţi va mufa mai multe sinapse decât o făcea roata norocului la pro tv şi flegmaticii ei actori acum în public. Nici tu, nici Helm nu v-aţi intersectat cu principiul “nu evacua din orice clădire pe cel ce evacuează putreziciunea din orice hoit”. Lenin acum “decorat” ar fi zis: împăiaţi, împăiaţi, împăiaţi.

Oglinda doctorului Parnassus n-o vei recunoaşte nici dacă ar fi să-ţi spânzure spâncenele. Cu toate acestea vei avea ocazia să-l cunoşti pe bătrânul clubber al prafului de săpun (bunelul lui Helm) nu fiindcă ştii de ce Herr Paul nu moare, cu toate că moare, ci pentru că nu exista Gilliam în cinematografe pe vremea când Afrim ne sechestra orice urmă de simţ intelectual pe sfânta scenă.

Pariu că pentru tine Piatra Neamţ e o simplă gondolă pe hartă.

Ce crezi: ai putea fi unul din cei care în plin Avatar, filmul tău de familie albastră, s-ar putea delecta cu o deplină pulă underground?! (dacă te simţi lezat îţi fac cunoştinţă cu o doamnă elveţiancă, carne şi oase, care se numeşte nici mai mult nici mai puţin Ms Flutur Pula) Atunci n-ai să pricepi de ce Anit(r)a îţi aşterne în locul scrisorii de care ziceam la început o binecuvântată colonoscopie sau orice descriere anatomică a unei estetici baudelaire-iene, ştiinţă inaccesibilă reptilienilor secerii şi ai ciocanului.

În cele din urmă unicornul final îţi va stârni dacă nu lacrimile cel puţin un Cezar Antal de pus pe rană. Pe orice rană deţine Uniterul în patrimoniu şi nu se tratează. Ai băut un pahar de vin roşu, ai aplaudat de patru ori nişte actori semi-superbi despre care nu ştiai nimic în afara preţului de pe bilet şi cu asta ai rămas.  Te vei trezi mâine dimineaţă, la fel de boem închipuit şi fără să-ţi dai seama de ce nu s-a uscat cerneala, de ce Herr Paul nu-ţi mestecă Apatruurile şi vei redacta memorii către ministrul culturii după cum urmează:

Subsemnatul, Odeon Pietricica, vă rog prin prezenta impunere să dispuneţi la (re)jucarea pe scena unui teatru desfiletat la minte următaorele:

Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele - cantitate: 5 spectacole

Herr Paul - cantitate: 4 spectacole

Such Hope - cantiate: 3 spectacole

others Afrim: câte două spectacole din fiecare, dacă se poate, ştiţi eu nu bat până la Luxemburg şi uneori mă mai desincronizez dar mi-s fan şi pot jura (dacă îmi daţi viză băi incompetenţilor) credinţă instituţiei biletului.

Păi e frumos, aşa ceva?

E sublim…

p.s.(disclaimer): sunt un cocoşat cinematografic al percepţiei: eu atât am înţeles.

legenda (de dimineata): o piesa iesita bine din decorul “sanatatii” mentale de zi cu zi. un decor fabulos. poti sa intelegi ideea simpla prin care doi batrani sunt evacuati dintr-o cladire aproape mistica de catre interesul economic al lui x. pe fondul testei crapate a domnisoarei x, igrec va incerca inclusiv crima ca si demolare a chiriasului incomod. mai departe insa totul e lirism: aproape ca nu conteaza ce-a vrut sa spuna afrim sau decorul ci trebuie sa-ti aduni toate reperele artistice si sa interpretezi dupa cum te duce capul. altfel te impaiaza cele doua ore petrecute pe gradene. personajul ludic, purcelusul cand zburator cand soricel dansator cand ce vrei tu, e de o coregrafie fantastica. unde sa te opresti din epitete?! prin dansurile aparent maimutarite iti transforma scena intr-un circ umblator. du-te tati cu piesa asta in ce biblioteaca a mintii tale vrei tu si interpreteaza de acolo. nu sunt subiectiv la prima piesa de teatru chiar daca sunt nemtean. as vrea sa o revad ca pe “povestiri despre…” de vreo 3 sau patru ori dupa care sa adaug noi si noi exponate in incultura mea dramatica fiindca piesa iti permite sa o vezi altfel de fiecare data. e un studiu de caz. mi-ar placea o olimpiada de teatru.

3 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: sunt din piatra neamt si as vrea sa ma mut cu herr Paul pe strada privighetorilor impaiate. | #

Iti vei permite din cand in cand sa fii trist. Iti arunci timpanele peste vioara lui ciprian porumbescu fiindca doar asa stii uneori sa pui batista pe tambal, cum arunci o pereche de sosete in otet spre tastatura.

O tristete surda ca un clopot.

Oamenii decenti din jurul tau, desfiletati la cap cel putin de doua ori pe zi (dimineata si seara) vor pleca la un monument dat. Sau daca nu, decorul si tu grobianule le cultivati un autism sever, le incomodati copiii si bunul simt. Rasplatiti creativitatea cu resturile din sita. Si sunt socratice pentru ca va goliti intelectual chiuveta extrem de rar. Iti vei permite sa fii trist pentru ca s-ar putea ca dezbracat de carne sa fii nespalat (chiar si tu). Da, da, de ce te uiti ciobit?!, da maaa cu mine vorbesc!

Te vei chinui sa-ti cosi lirism in palme si vei folosi tavanul pe post de catwalk al streangului - manechinul ce-ti taie respiratia. Doar funia va sti ce e in mintea unui scaun.

Te vei da de big ben-ul mortii incercind sa scoti din orice palarie golul din ea, sa pari profund si marianic (gropar al groapei marianelor). Pricepe, doar iepuri ies din palarie.

In vacante, iti vei caza neuronii in tot felul de instalatii artizanale de tortura poate doar doar vei fi perceput ca artist. Ca boem. Cu stea anagramata in naus.

Pana intr-o zi oarecum mahmura de dimineata. Vei cunoaste o doamna. La saizeci si trei de ani pe sase iunie. Acus. O vei regasi decenta financiar intr-o baza de date. Buletin elvetian si nu vei sti nimic despre imaginarul ei poetic.

Va spala parchetul lecturilor tale fara sa-si clateasca numele sau mopul.

Incepi sa te-apropii de zero.

Iti cauti o bara.

Ea. Negru pe alb. Reala si cu o sete de comunicare preplatita. Esti sclavul tuturor laturilor ei.

Doamnelor, domnilor, bai dinozaurilor poezie reala:

Ms Flutur Pula
** Rue des ********
2900

(an) European Country

5 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: premii literare imaginare facute muci. | #

Ecluză de mică publicitate (luaţi, filmaţi acesta este brief-ul meu)

Target: “Pe stradă trece-un mort calic/doar vântul merge după dric”

Spot I: Un puşti de şaptispe ani cu ochelarii geamandură dar care încearcă din freză să explice lumii că maică-sa nu e ministresa învăţământului naţional. Oarecum blond, e genul pe care dacă îl iei scurt îţi va spune că taică-su a înfiinţat Sarmalele Reci şi că skate-ul din ghiozdan e lector universitar la catedra de traductologie.

Pati e prietena lui. A pus un pariu cu cenaclistele la ultimul Famous dead people party din OTA şi acum speră într-un rever: măcar o gaşcă de note bune. Se plimbă amândoi pe Mihalache  fiindcă ea vrea în Hără la halfpipe. Lui îi transpiră perciunii îngrozit nu de faptul că o să-şi parcheze oasele în ghips ci că fiind nevoit să scoată skate-ul din ghiozdan or să-i zidească toţi din priviri cărămida lui Cioran - Cahiers.

Într-un moment de semi-conştienţă se rătăceşte printre T-urile unei firme de bloc încercînd să transpună în realitatea imediată a imaginaţiei sale reacţiile lui Friedrich la streaşina pierce-ată a prietenei sale. E paişpe februarie pentru că în cadru apar tot felul de tarabe cin cupidoni şi englezisme. Încearcă să tragă de timp fiindcă e genul care dacă cineva ar trece, urmărit, pe lângă el în plină stradă ar zbughi-o într-o direcţie opusă panicat de posibilitatea unor acuze nefondate.

Strânge tot felul de flyere. Cam cât i-ar lua unui vierme s-apuce repede o gură de măr newtonian amicul nostru se pipăie luminat pe obrazul buzunarului, îşi sărută dnb-ista pe botic şi intră ac în Tattoo Art Sanctuary.

Scanează preţurile, alege un satyr ghiduş şi-l conduce intelectual (cu arătătorul) spre zona inghinală, parapetele drept, după care se aşează cu neuronii transpiraţi pe scaunul tuturor cadourilor. Scotoceşte buzunarul:

“Pompe funebre. Incinerări complete. Mama ta nu va afla niciodată. Absolut niciodată!”

Pe măsură ce secretul din urnă începe să usture voluptatea nihilismului îi dădea târcoale aproape mistice…

cut - se reia inegalabilul

spot nepremiat

spot II, fara bla bla-uri: ideea ar fi plecat de la viata de apoi si o inconstienta neagra a pielii. Toata lumea cocotata in spatele autobuzului, haine de bumbac, barbatul generic era numit Tom. La scoala copiii in ultimele banci, cadre cu tot felul de clisee din perioada in care sclavagismul era un fel de martipanul popoarelor. Toti sunt negri. Ei nu stiu. Se anunta la un moment dat un spectacol “Lacul lebedelor” performat aureolic de ingeri. Public - o mare de oameni, un fel de praise the lord incognito. Ingerii se balerinizeaza in cel mai rusesc mod posibil, cateva cadre scurte cu momente cheie, ca la patinaj artistic. Un final tot scurt dar apoteotic prin care se implora aplauze din public. Toti raman nemiscati. In cateva fractiuni de secunde se presupune ca nimeni nu a inteles nimic: ii surprinde culoarea sau lipsa ei. Deodata:

pam, pam, pam, pam sau orice onomatopee pentru aplauze, cineva aplauda. Se aude o voce conspirand cu propriile aplauze Bravo, Bravo ca la orice spectacol decent. Camerele si toate privirile spre intrus: e alb.

Toti ceilalti constientizeaza ca sunt negri. Streangul privirilor lor cere un raspuns:

(da din umeri, ca si cum ar fi fost evident) “I was incinerated!”

cut

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: I did not get worms and dirty. | #

Dragi proletari si alti cenaclisti,

Fiind un om oarecum indragostit de geamanduri si alte limite mi-ar fi placut teribil sa va sugerez printr-o poza wittgenstein-iana cum nu vreau sa vorbesc despre First Steps . Sa se taca, dar pana cand?!

Pana cand nu mi-am luat dosul tabacit de damfuri intelectuale si prezumtii geometrice: cum ca as fi tangent cu x sau cu kafka Y; si mi l-am parcat frumos, cu plata, la centrul national al dansului. As mai fi torturat de-a lungul timpului tot felul de politicieni cu zone radio de nisa, libere, acum insa cred ca: incolonarea si la bara bai internautistule!

Da, pentru mine, timp de 50 de minute subconstientul, imaginariumul ca sa fim si parnassus si corecti, unui scriitor (aproape orice scriitor) s-a dezbracat in fata propriei constiinte, ba daca iti place gustul celulozei pe care oricum o terfelesti sub penita sau toner, daca mai spargi din gand in gand cate un portelan al echilibrului intelectual atunci pune retina, ia aminte, pipaie si urla: moral lap dance.

De la cititul bilingv al afisului (orice scriitor se poliglotizeaza la un moment dat in cadrul aceluiasi eveniment neuronal) si pana la desirarea lui in bucatele nu a fost decat un pas: o linie. O ars poetica daca vreti, dar stiu ca nu vreti. Cine nu si-a zdrelit obrazul literar, ingrasat olimpic, macar o data?! Si tocmai cand aveai senzatia ca astfel te purifici cele 2 parce (Mihaela Dancs şi Carmen Coţofană) iti mesteca dintr-o alura supra terestra (sunt cu spatele, un fel de Monascheiwans - 5th element, sanitari ai remuscarilor universale) abjectiile tale/mele bai scribule. Cati sa se fi intors pe urmele zdrentuite ale propriilor texte si sa invete papilo-gustativ unde si cum au gresit?! Pai ce suntem bucatarie frantuzeasca?!

Cat despre performance-ul de sticla (un pahar luat de valurile capilare intr-o odisee liniara - brusc se scufunda) nici nu mai are rost: ai scris un text, s-a crapat in vreun scandal literar, in vreun plagiat, o maslina, constiinta rezista. De obicei, daca te intorci pe cioburi aduci mai mult a calugarie si mai putin a usr. Dar daca faci curat pigulind in marsarier ciob cu ciob, iata-ti o ars poetica phoenixiana… vei pasi cauterizat spre propria-ti constiinta imaculata.

In principiu ai invatat sa ocolesti oriunde s-a spart ceva in urma urmelor tale. Sau sa asfaltezi scriind iar si iar peste cadavre.

Du-te ba la teatru (pai ma duc). Daca sunt soldati care igienizeaza weceuri cu periuta de dinti poti si tu sa-ti deratizezi sistemul de imagini si valori cu biciul, nu cu matura.

Chapeau !

1 Comment | In: Non-fictional Frictions | tags: cndb m-a dit. | #

(ultimul episod)

Dintr-un absolutism tembel mi s-a parut necesar sa reactionez: raman la ideea ca nu suntem la c.a.p. unde un stiulete in plus de porumb i-a adus insigna de pioner comunal nu stiu cui. Nici in clasa a treia unde o zvarluga cu bentita si obrazul macadam a auzit raspunsul de prin spatele clasei si ia zece pe tupeu. Ori sunt eu nebun, ori vorbim de poezie unde totul ar trebui sa usture daca te-ai pretat la asa ceva. Chiar si tentativa. Sau spartanii erau niste cretini. Sau eu sunt aborigen. Cred ca e mai nobil sa cosi “dacii” in lift la TNB (goblen) in loc sa ai patura aia comunista pe constiinta si sa nu vezi, sa dai paste sau sa te chinui sa unbolduiesti paste-ul evident al altuia. Nu arunca nimeni cu pietre fiindca suntem in plin desert liric dar o palma de nisip online poate ridica oricine in aer poate doar doar vor orbi anumite fatarnicii.

Comentariile lui I. demonstrau, cred, evidenta plagiatului la momentul asta al probelor (negru pe alb, precedent, lipsa de reactie etc.). Prezumtia de nevinovatie e una si e fireasca, avocatul “poporului” e insa un risc asumat cu grave consecinte de imagine/credibilitate. Am citit textele si cred ca scribul din “popor” nu merita, poate doar omul si unii o cunosc mai bine. Iarasi, credeam ca vorbim despre literatura nu despre crucea rosie.

Cu AAG voi negocia la masa pessoana cum se reactioneaza ca tanar (imbecil) scriitor in astfel de pseudo-situatii. Am invatat si probabil voi mai toci multe de la el.

Vreau sa te asigur ca atat anvergura mea literara cat si cea speculativa, opinii online, sunt adanc liliputane deci nu cred ca are sens sa iti mai irosesti timpul.

Inchei spunindu-ti ca intr-un cerc (locomotor) distorsionat in care citeam biped divina lui dumitrascu am regasit nu printre randuri una sau doua expresii pe care stiam ca le-am folosit si eu. Le folosisem fara sa-l fi citit. Imi transpirau palmele neuronilor si constiinta imi era evacuata spre o groaza-cult la gandul ca voi fi acuzat sau ca subconstientul imi sodomizeaza originalitatea (semi-paranoia?!). Ei bine frisoanele de atunci ma indreptatesc sa arunc o piatra, poate chiar mai multe (orice frunte razuita intr-o decalcifiere a “beciurilor” literare romanesti e indreptatita). Nici nu se pune problema sa o fac si pentru ca sper ca si le va demola singura peste chelie.
————
perfect confuz,

1 Comment | In: Non-fictional Frictions | tags: despre vulpi si blanita. | #

(episod pilot)

Draga O.:

Cum iti ziceam, mi-e greata. Si eu nu am nici un cuvant de spus. Ma simt apropiat de voi (Iulian T, Mitos, Urmuzz, Mugur prin alianta etc.) pentru ca uneori am senzatia ca mestecam acelasi tutun chiar daca scuipam in locuri diferite (cred ca eu inca inghit). Cioran spunea ca unui poet i-ar prinde mai bine sa citeasca un tratat de zoologie in dauna altor poeti, cine ar fi crezut ca principiu asta e o enormitate: un poet e obligat sa citeasca alti poeti fiind singura modalitate de a se regasi pe sine. In paste si oase.

Ne vedem joi pentru ca neuronilor mei le-ar sta bine in preajma unei atitudini de gen. Nu se mai poarta palarii, totusi:

Chapeau,

_____________________——————————–_____________________________________–_–

Lui R. T.:

Intr-o betie maritima colectiva prea putin conteaza faptul ca unul sau altul din pasageri e dator vandut raului de mare pentru voma emisa. De aceea nu va voi spune ca imi este greata, nu de ceea ce s-a intamplat, ci de ceea ce nu s-a intamplat (si Garcea credea la fel despre inteligenta).

Intr-adevar “se asterne seara peste cultura romana” si de fiecare data cand nu va veti uita in oglinda veti intelege in braille ca este un fenomen absolut nenatural.

Oftalmologic,

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: da-i cu furtul pan' la ziua (debutului). | #

Nu stiu daca ati tinut doliu cand fotoliul dvs. a facut un atac de cord imobiliar. Sau daca melcul pe care il dresati de mic s-a intors intr-o zi acasa fara noima, cu alura unui schiop.

Ei bine, o parte din noi, ascultatorii Razboiului Sfarsitului Saptamanii - Radio Guerrilla parcurgem senzitiv ambele etape, acum. Altii sunt doar tristi, ca atunci cand insetat cronic nu ti se permite nici macar luxul unui desert, sa halucinezi o oaza.

Daca aveti vreun IP la indemana si o fiola doua de suprarealism subcutanat va rog prin prezenta protestati printr-un clasic oftat “RSS back on air” pe http://poemix.blogspot.com/2010/01/ra….

Daca agenda dvs. de telefon a auzit casnic de Dobro sau de Mihaiu rugati-i sa ne redea (daca pot) butoiul de oxigen intelectual. Vom fi din nou hapsani. Niciodata on air nu a insemnat mai gura de oxigen ca duminica seara.

Altfel, va doresc un fm fericit desi stiti si dvs. ca n-o sa se intample.

RSS back on Guerrilla Air.

2 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: protest. | #