Politics & F(r)iction

(ultimul episod)

Dintr-un absolutism tembel mi s-a parut necesar sa reactionez: raman la ideea ca nu suntem la c.a.p. unde un stiulete in plus de porumb i-a adus insigna de pioner comunal nu stiu cui. Nici in clasa a treia unde o zvarluga cu bentita si obrazul macadam a auzit raspunsul de prin spatele clasei si ia zece pe tupeu. Ori sunt eu nebun, ori vorbim de poezie unde totul ar trebui sa usture daca te-ai pretat la asa ceva. Chiar si tentativa. Sau spartanii erau niste cretini. Sau eu sunt aborigen. Cred ca e mai nobil sa cosi “dacii” in lift la TNB (goblen) in loc sa ai patura aia comunista pe constiinta si sa nu vezi, sa dai paste sau sa te chinui sa unbolduiesti paste-ul evident al altuia. Nu arunca nimeni cu pietre fiindca suntem in plin desert liric dar o palma de nisip online poate ridica oricine in aer poate doar doar vor orbi anumite fatarnicii.

Comentariile lui I. demonstrau, cred, evidenta plagiatului la momentul asta al probelor (negru pe alb, precedent, lipsa de reactie etc.). Prezumtia de nevinovatie e una si e fireasca, avocatul “poporului” e insa un risc asumat cu grave consecinte de imagine/credibilitate. Am citit textele si cred ca scribul din “popor” nu merita, poate doar omul si unii o cunosc mai bine. Iarasi, credeam ca vorbim despre literatura nu despre crucea rosie.

Cu AAG voi negocia la masa pessoana cum se reactioneaza ca tanar (imbecil) scriitor in astfel de pseudo-situatii. Am invatat si probabil voi mai toci multe de la el.

Vreau sa te asigur ca atat anvergura mea literara cat si cea speculativa, opinii online, sunt adanc liliputane deci nu cred ca are sens sa iti mai irosesti timpul.

Inchei spunindu-ti ca intr-un cerc (locomotor) distorsionat in care citeam biped divina lui dumitrascu am regasit nu printre randuri una sau doua expresii pe care stiam ca le-am folosit si eu. Le folosisem fara sa-l fi citit. Imi transpirau palmele neuronilor si constiinta imi era evacuata spre o groaza-cult la gandul ca voi fi acuzat sau ca subconstientul imi sodomizeaza originalitatea (semi-paranoia?!). Ei bine frisoanele de atunci ma indreptatesc sa arunc o piatra, poate chiar mai multe (orice frunte razuita intr-o decalcifiere a “beciurilor” literare romanesti e indreptatita). Nici nu se pune problema sa o fac si pentru ca sper ca si le va demola singura peste chelie.
————
perfect confuz,

1 Comment | In: Non-fictional Frictions | tags: despre vulpi si blanita. | #

(episod pilot)

Draga O.:

Cum iti ziceam, mi-e greata. Si eu nu am nici un cuvant de spus. Ma simt apropiat de voi (Iulian T, Mitos, Urmuzz, Mugur prin alianta etc.) pentru ca uneori am senzatia ca mestecam acelasi tutun chiar daca scuipam in locuri diferite (cred ca eu inca inghit). Cioran spunea ca unui poet i-ar prinde mai bine sa citeasca un tratat de zoologie in dauna altor poeti, cine ar fi crezut ca principiu asta e o enormitate: un poet e obligat sa citeasca alti poeti fiind singura modalitate de a se regasi pe sine. In paste si oase.

Ne vedem joi pentru ca neuronilor mei le-ar sta bine in preajma unei atitudini de gen. Nu se mai poarta palarii, totusi:

Chapeau,

_____________________——————————–_____________________________________–_–

Lui R. T.:

Intr-o betie maritima colectiva prea putin conteaza faptul ca unul sau altul din pasageri e dator vandut raului de mare pentru voma emisa. De aceea nu va voi spune ca imi este greata, nu de ceea ce s-a intamplat, ci de ceea ce nu s-a intamplat (si Garcea credea la fel despre inteligenta).

Intr-adevar “se asterne seara peste cultura romana” si de fiecare data cand nu va veti uita in oglinda veti intelege in braille ca este un fenomen absolut nenatural.

Oftalmologic,

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: da-i cu furtul pan' la ziua (debutului). | #

Nu stiu daca ati tinut doliu cand fotoliul dvs. a facut un atac de cord imobiliar. Sau daca melcul pe care il dresati de mic s-a intors intr-o zi acasa fara noima, cu alura unui schiop.

Ei bine, o parte din noi, ascultatorii Razboiului Sfarsitului Saptamanii - Radio Guerrilla parcurgem senzitiv ambele etape, acum. Altii sunt doar tristi, ca atunci cand insetat cronic nu ti se permite nici macar luxul unui desert, sa halucinezi o oaza.

Daca aveti vreun IP la indemana si o fiola doua de suprarealism subcutanat va rog prin prezenta protestati printr-un clasic oftat “RSS back on air” pe http://poemix.blogspot.com/2010/01/ra….

Daca agenda dvs. de telefon a auzit casnic de Dobro sau de Mihaiu rugati-i sa ne redea (daca pot) butoiul de oxigen intelectual. Vom fi din nou hapsani. Niciodata on air nu a insemnat mai gura de oxigen ca duminica seara.

Altfel, va doresc un fm fericit desi stiti si dvs. ca n-o sa se intample.

RSS back on Guerrilla Air.

2 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: protest. | #

O vară de-a mea, din acelea decupate parcă din carnetul de note al unui demiurg rămas corigent la seminarul de climatologie, începuse mai mai să topească cerneala prin cartier cu cele CLXXVI grade fahrenheit stropite brusc, fără p(ia)r, într-o miercuri la subsol. Nedistributiv însă, ca precipitaţiile unui beţiv logoreic. Pierdusem pe rând în aşternuturi tipografice diferite vreo patruzeci şi două de i-uri.

Sunt un punct. Mama fusese sedilă pe vremuri, când bucureştenii vorbeau franceză la orice colţ interbelic de cărămidă şi lut. N-a vrut să participe sintactic la desangvinizarea noului limbaj, de partid, şi a fost dată la topit într-o anexă încinsă a închisorii din Aiud. De prea mult alb s-a îmbolnăvit, a pierdut pe rând părul apoi francofonia şi doar prin lirismul unui medic de pe-acolo şi-a punctat bătrâneţile într-o semnătură: V. V. .

Tata, un pic corcit. Mama îi spunea mereu punct şi virgulă pentru că întotdeauna după Beţivule; îţi vine să mai adaugi o scatoalcă sau două, să nu-i dai de înţeles că e apostrofat şi-atât.

Dintre colegii mei de pension sunt singurul ratat cu diacritice în regulă.

Punct pe i. Tata e singurul mândru de mine.

Am croşetat la i-uri până acum încât seara, înainte de culcare, împreună cu cele trei puncte de suspensie cu care m-a binecuvântat bunul Dumnesemn ne rugăm pentru o limbă consonantică. Şi-atât.

Cum ziceam, fredonam şi eu ca punctul pe caniculă „noi în anul două mii când nu vom mai fi doar i” când un traducător imaginar mă ia de tei şi m-aruncă printre:

„…Grăbită, cărunteţea mă-mbracă-n promoroacă,

Amarnice vântoase de gânduri şi nesomn,

Smuls unul câte unul, de visuri mă dezghioacă…

Pe râpile uitării, însingurat, mă-ntomn.

Îndură-te, coboară şi vino de mă vezi

Pân’ nu s-aştern pe mine somnele zăpezi.”

Leşi na seem. Un cuvânt, aproape i re al, îl pipăisem orb pe drum. Ştiam că n-are… Începusem să plâng şi adineauri când vă povestii. Boceam pân-ntr-acolo încât g-uri, e-uri, c-uri şi r-uri erau îngropate în puncte de i-uri cam cum se întâmplă cu un adult înconjurat de vărsat de vânt, boală a copilăriei.

Nu avea i

O luasem de la ghilimele înapoi spre titlu de cred că am mai parcurs o dată şi acest text şi tot.

Doamne, cel ce ai.

Cuvântul nu avea i.

Mă îndreptam cu caligrafia vâlvoi precum Kleist sau turma de porci în prăpastie spre sugativă. Nu-ţi vei găsi propriul cuvânt ce nu te conţine şi vei supravieţui.

Niciodată, îmi ziceam pe când din umbra celui mai anotimp „n” de pe faţa tiparului propriile lacrimi îmi căutau cu aceeaşi disperare ochii.

În oglindă. Sunt Punctul de la capătul tunelului sintactic:

V.V.: Ţi-am cunoscut părinţii, nu e sonetul meu preferat, cineva îmi scrie că nu mai eşti punct pe i.

Mă-ntomn în tine.

—___________———–__–__–________________________________-________________–_____________……..

şut online în fund de la.

mausoleu pentru:

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: cum mi-am petrecut sfârşitul sintactic al verii. | #

Nu se poate rasturna ciorapul in care cadou a fost intunericul spatiului plin cu nimic. nu are nici un sens sa intelegi scrisul holmesian ca pe un bipolarism al semi postmodernistilor. manole exista si orice urma de bogumilism a printre randurilor __  __ — __ —— te impinge, icareste, in lasitate. Exista un sherlock cautindu-se pe sine in fiecare scriitor aiurind intru statuia lui pessoa dar pe legea lui erasmus sa nu puna pacatul si sfanta nobelime sa nu subziste si un watson rispindu-se pe acelasi sine, asfaltind piste false sau falsificand revelatii bildungsromanice. Scrisul ultim, scrisul pur.

Alfa si sedila.

Nebun si demiurg.

Punct si virgula.

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: semne de punctuatie acum cu omega 3(3). | #

“Why did the Siamese twins go to England?

i don’t know. why did they go to england?

… so the other one could drive

“

1 Comment | In: Non-fictional Frictions | tags: been there kaufman did that. | #

“Most good people end up in hell because they can not forgive themselves.”

1 Comment | In: Non-fictional Frictions | tags: Add new tag, it's like reading your obituary alongside your morning orange juice. | #

Bonus off the track:

Parcat undeva între măseaua de minte şi colosul din rhodos îmi storc pletele retinelor cu o nedemnă pornografie de octombrie. Sunt un sos puţin remoulade din spate, de la coloană, dar tras de două ori printr-o nară de duD se metamorfozează în buchetul tău de origine controlată şi garantată. Rândunelele îţi deocheau buzele astfel cât sărutul meu să aibă omoplaţi. Zburam în ierburi de cerneală şi niciodată la stânga sau la moarte un pescăruş n-a omis să ne promită viaţă erotică veşnică.

Dă-mi mâna ta şi umblă fluturii prin vată de zahăr până când siropul de arţar va stăpâni cerul şi supra pământul.

urlăm.

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: tideland. | #

“nothing is permanent, not even death”

(after trailer, comes gilliam insanity)

(nu exista necunoastere: ajungi sa cunosti faptul ca nu cunosti + cu cat devine evident ca nu cunosti frisonele acestei cunoasteri ar trebui sa fie cel putin la fel de pipaibile neuronal ca orice idee/imagine/revelatie pe care o (re)cunosti)

ei na?! “natura e raincarnarea unui releu de transmisie”

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: modigliani vs. death. | #

Din ciclul “fuck (hu)man! got mineral?!” (adaptare radiointerfonica dupa cioran, citatul va urma) imi distrag atentia gandindu-ma ca e absolut esential, bildungsromanic, funky, pisicher si necesar sa pui oamenii in situatia de a fi inechitabili. De a gresi. De a fi grosolani. Nu in sensul de stripper-ita ci in zen-ul numitului “pavel cel prost” a.k.a.  assistant “buyer-ul” Sfantului Antonie cel Mare.

Care se intoarce intr-o zi acasa si in timp ce nevasta-sa isi regla nivelul de testosteron al cavitatii abdominale, ma rog, p-acolo, direct din sursa (un fel de junkist folosit pe post de cernoziom in culturile de coca) el cugeta decibelic proptit in ghizdele usii “no bine, apai stai cu el, io mi-s dus in pustie” (transilvanian remix) si ajunge sfant.

Extrapolat: thou shall not force their own justice, fa-i ba din claviatura!!!

do / not:

“Tot ce e viu face zgomot. - Ce pledoarie pentru mineral!”

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: whooooosssaaaaaaaaaa. | #