Românul s-a născut irefutabil poet. Poeţii scriu de obicei în stări halucinogene şi mucegăirea pateului sub formă de ciroză nu e singura camătă plătită la scadenţă. Ceea ce nu ştie românul de rând e că pilulele lirice de contrabandă pe care le îngurgitează de fiecare dată când vrea să-şi etaleze spiritul în rochie de stambă sunt în fond, şi nu numai, supozitoare. Şi da, au mai fost folosite. Numai o imaginaţie astfel reciclată poate debita în faţa unui tablou de tinereţe semnat de Realitatea Tv şi intitulat alizeeic “Mircea Dinescu”, marketing pe pânză (Galeriile Feţele Cotidianului, luni 03.11.2008) nume precum: John McCain, Robert de Niro sau Johnny Holiday. Nici eu nu m-am prins de şpil dar stăteam cu degetul pe send-ul de la mail pentru că dacă aş fi aflat în timp util că strungăreaţa din poză are biroul de relaţii cu publicul la Cetate, pe malul Dunării, acum aş fi fost deja acolo călcînd, timid, din alt punct gastronomic de vedere pe urmele lui Iulian Tănase de exemplu. N-a fost să fie. Ceea ce vreau să spun e că românul nu (mai) are bun simţul nesiguranţei, sfiala aceea înţeleaptă a ţestoasei care s-ar putea să fie depăşită de iepure sau pur şi simplu oroarea de ridicol. Într-un an premiul Nobel pentru economie a fost descărcat în curtea unui tip care, printre altele, a demonstrat cum cazanul de lacrimi bocit după pierderea a 1000 de dolari la bursă este mult mai în clocot decât libidoul financiar al aceluiaşi după câştigarea unei sume echivalente (din păcate astăzi experimentul ar eşua, nemaiexistind termen pozitiv de comparaţie). Mi-ar plăcea să cunosc oameni care s-ar potoli din fund (şi zbânţuirea lui), pe scaun numai la gândul că există posibilitatea ca ei să-l nominalizeze pe Johnny Holyday şi să iasă câştigătoare Maria Tereza.
Voi avea în schimb privilegiul să cunosc 17 ştampile de vot. Este pentru prima dată când îmi doresc să conving şaptesprezece oameni să voteze. Ceea ce mi s-a părut o farsă cam trasă de perciuni la început (www.bestjobs.ro/locuri-de-munca-tara-angajez-prim-ministru/9775/5), un demers don quijotesc pe măsură ce mă documentam (www.votezi.ro) s-a dovedit a fi o prăpăstenie în cele din urmă. Numai o gospodină integrată nord-atlantic în cultura muzicală poate desluşi valenţele vest sălbatice ale Dinescului adolescent aşa cum numai distinsul dumneaei soţ, maistru-şef de echipă, are tăria scrotului necesară fişei postului de la Guvern. Nici în glumă nu aplici la un astfel de job pentru că dacă scrisoarea de intenţie o poţi grafia la mişto după cum te ţine humorul, numai un C.V. de Louis de Funes sau Stanley Laurel ar putea cel mult să te propună pentru un casting în cazul în care iniţiativa devine sitcom. Dacă printre cei 17(deocamdată) există cineva care a adunat deja referinţe pentru jobul respectiv eu zic să retrocedăm Moldova acelui preşedinte al românilor ce nu votează, în schimbul vestiarului său de la Bălăceanca, şi să ne cărăm dracului din ţară. Numai sub conducerea unui mitoman cu pedigree şi a 17 prim miniştri intimidaţi ca inteligenţă doar de cele 17 ştampile pe care sper că le vor deflora pe 30 nov. gândindu-se la ei înşişi s-ar putea ca tanti mama lor, Românica, să descopere consternată fericirea.
Supozitoarele creează dependenţă. Nici John McCain-ul dvs., nici Ştefan cel Mare, nimeni nu vă poate împiedica să nu vă ridiculizaţi.
No Comments, Comment or Ping
Reply to “Constiparea s-a născut la stat. Statul pe net.”