Politics & F(r)iction

la sapte fara doispe minute, perfect incapabil de a mai separa jokerul de albusul unei nopti arhivate incepi plapand sa te scoti din sarite cam cum imbalsameaza o pensionara placa dentara in apa de canal. decapat parca din traditionalul “asta avem, cu asta defilam” asterni o mizantropie la cuptor, foc mic si vena impaiata, si te gandesti abrupt la oamenii din jur. exista o mana printre ei, eventual cu 7 degete sau chiar trei oricum obligatoriu doua de la picioare care si-au impletit coardele vocale dupa celebrul tablou silenzio stampa parca si numai daca te culegi de pe sub firimiturile lecturilor tale mucegaite pentru a te licentia in rand cu lumea. ei bine…

     mie mi se rupe. cam o data la 2, 3 ani de pe bancheta din spate sau fotoliul nerabatabil al mortului mi se rupe filmul. un film atat de prost incat si daca dintr-o data ar deveni porno, sa zicem dupa frame-ul douazecisipatru, ar reprezenta in continuare un nemaiintalnit dezastru de box-office. dupa o zi in care placa ti-e biblie si zapada orange bud, n-ai nevoie de nici un filtru ca sa privesti live cum mana aceea de oameni intra intr-un buzunar din care nu mai iese decat odata cu masina de pe carosabil, face cruci cu limba si haik-uri din absenta echipei de descarcerare. de ce n-ar face oamenii cate o tumba in aer pe zi?! eventual la km 84 cu o viteza aproximativ cam pe langa exact aceeasi?! a fost pentru prima data cand dintr-un stalp de beton neinspirat plivit la vreo 7, opt metri mi-am facut o oglinda. una in care sa-mi pensez hematoamele si sa-mi dau buzele creierului zdrobit cu fond de tren. tren de rulare cel mai probabil insa n-a fost sa fie. poate in episodul-pilot urmator. la toata tarasenia am reusit totusi, prin procedee pe care le voi developa doar neinitiatilor, sa am o reactie zen: am meditat prin constipare sa nu mai respir. si n-am respirat. pai ma baiatule, cand te joci un an intreg de-a moartea si de-a tata, fi-ti-ar al treispelea rand de coaste sa-ti fie pai nu se hotarasc ele organe interne sa te zghihuie pana-ti vad plamanii stele verzi si pitzipoancele tale moartea cu deochii?! e hai lasa, respira, ca asa e-n tenis ar fi zi un prieten… s-ar putea ca asta sa fie cea mai mare infamie comisa de om, in cazul de fata fiind mult spus om, sa respiri atunci cand e limpede ca “dracu’ sa-l ia, s-a dus” > caldaramul avea altceva in workflow pentru tine…

In: Non-fictional Frictions | tags: (n)or, alive, dead. | #