Şi totuşi:

peronul Alexandriei în traducere dezimaginară…

(impiegatul) „trenul spre avrig pleacă în patru…”

pleacă în patru, cinci răzgândiri spre linia..

domnule, dacă mă citesc în palmă aş

avea doar reclamaţii, una şi

iulia mi-a citit pentru prima tuberculoză în…

tu ai şti să întorci celălalt chiuretaj?!

„domnule Haşdeu vă repet trenul spre Av…”

Nu vă supăraţi, am scăpat poezia în lucernă şi

e un forceps interzis dar aş face

o programare, cash, numai să

„ce programare domnule, din gară – vă cumpăraţi bilet!”

Eu nu merg cu trenul şi

dacă pipăi vagoanele ca pe o bibliotecă încerc

să vă spun că e „impiegat” necesar să-

mi sterilizaţi cărţile, tomurile din biblioteca

desfrânării de azi

„se toarnă şină nouă, tovarăşe!

Noi nu mai deosebim navetiştii de

intelectuali, îi supra tax..”

sunt mulţi toxicomani printre noi

epigoni sifilitici care nu ştiu să se poziţioneze

într-un lotus intrauterin până când

„domnule, locomotiva nu ocoleşte hârtoapele doar

Nu suntem pe asflat”

Întocmai, şi totuşi s-a fecundat

„ce tren spuneţi că a întârziat??”

Aştept în staţie următorul avort, mă anonimizează dar nu-mi permit să nasc texte ac

um, ştiţi, celebritatea portugheză e scumpă, eu…

„ce-aşteptaţi?!!!!”

Ăăă, un… cum să vă… dacă la început, vă respect, dar dacă la înce

put Cuvântul ar fi fost…

„trimis la Avrig?! Ce dracu’ bolmojiţi acolo?!!!”

…ar fi fost avortat domnule, ca la Carte!

„nu-ţi mai convin trenurile de provincie! Marş şi cerşeşte în piaţă fir-ai al dracu’ de septua(r)gintar…”

După Herr Paul , în deplină inconştienţă de sine te vei năpusti spre vinul roşu. Vei încerca să reconfigurezi orice lanţ trofic recunoscut în manualele alternative de teatrologie pentru ca la baza scenei să vezi un film. E genul de piesă după care, dacă nu ai înţeles nimic, se vor găsi câţiva moştenitori - proprietari ai spaţiului intelectual unde îţi alinţi şosetele şi îţi miroşi neuronii - să te dea, paradoxal, afară înapoi în triasicul din care faci parte.

Ai putea să te opreşti cu lectura aici fiindcă oricum nici eu nu voi înţelege de ce dracu’ stomacul tău nu a degustat Taxidermia.

Pe scurt, Paul este un artist ce nu mai populează epistola întâi a sfântului mihai eminescu ci descinde, cel puţin în imaginaţia mea, dintr-o familie cinematografică Maghiară absolut superbă. Paul este taxidermist. Pentru tenebişti s-ar putea spune că împăiază orătănii şi rechini imobiliari. Helm, picurat parcă cravată cu freză din Boiler Room, este un tânăr moştenitor ce-ar mânca fără fulgi doar cu pene viaţa acestui stăpân al restaurărilor domestice, oi oi. Poate nu te-ai întrebat niciodată de ce Cioran nu-şi recunoştea nici măcar silueta dentară darămite alzheimerul în oglindă. Tot aşa, pentru tine, faptul că un taxidermist îşi schimbă vizibil prenumele în Herr Parkinson, mai şi cântă la pian (singurul mausoleu pe care nu l-ar părăsi), nu-ţi va mufa mai multe sinapse decât o făcea roata norocului la pro tv şi flegmaticii ei actori acum în public. Nici tu, nici Helm nu v-aţi intersectat cu principiul “nu evacua din orice clădire pe cel ce evacuează putreziciunea din orice hoit”. Lenin acum “decorat” ar fi zis: împăiaţi, împăiaţi, împăiaţi.

Oglinda doctorului Parnassus n-o vei recunoaşte nici dacă ar fi să-ţi spânzure spâncenele. Cu toate acestea vei avea ocazia să-l cunoşti pe bătrânul clubber al prafului de săpun (bunelul lui Helm) nu fiindcă ştii de ce Herr Paul nu moare, cu toate că moare, ci pentru că nu exista Gilliam în cinematografe pe vremea când Afrim ne sechestra orice urmă de simţ intelectual pe sfânta scenă.

Pariu că pentru tine Piatra Neamţ e o simplă gondolă pe hartă.

Ce crezi: ai putea fi unul din cei care în plin Avatar, filmul tău de familie albastră, s-ar putea delecta cu o deplină pulă underground?! (dacă te simţi lezat îţi fac cunoştinţă cu o doamnă elveţiancă, carne şi oase, care se numeşte nici mai mult nici mai puţin Ms Flutur Pula) Atunci n-ai să pricepi de ce Anit(r)a îţi aşterne în locul scrisorii de care ziceam la început o binecuvântată colonoscopie sau orice descriere anatomică a unei estetici baudelaire-iene, ştiinţă inaccesibilă reptilienilor secerii şi ai ciocanului.

În cele din urmă unicornul final îţi va stârni dacă nu lacrimile cel puţin un Cezar Antal de pus pe rană. Pe orice rană deţine Uniterul în patrimoniu şi nu se tratează. Ai băut un pahar de vin roşu, ai aplaudat de patru ori nişte actori semi-superbi despre care nu ştiai nimic în afara preţului de pe bilet şi cu asta ai rămas.  Te vei trezi mâine dimineaţă, la fel de boem închipuit şi fără să-ţi dai seama de ce nu s-a uscat cerneala, de ce Herr Paul nu-ţi mestecă Apatruurile şi vei redacta memorii către ministrul culturii după cum urmează:

Subsemnatul, Odeon Pietricica, vă rog prin prezenta impunere să dispuneţi la (re)jucarea pe scena unui teatru desfiletat la minte următaorele:

Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele - cantitate: 5 spectacole

Herr Paul - cantitate: 4 spectacole

Such Hope - cantiate: 3 spectacole

others Afrim: câte două spectacole din fiecare, dacă se poate, ştiţi eu nu bat până la Luxemburg şi uneori mă mai desincronizez dar mi-s fan şi pot jura (dacă îmi daţi viză băi incompetenţilor) credinţă instituţiei biletului.

Păi e frumos, aşa ceva?

E sublim…

p.s.(disclaimer): sunt un cocoşat cinematografic al percepţiei: eu atât am înţeles.

legenda (de dimineata): o piesa iesita bine din decorul “sanatatii” mentale de zi cu zi. un decor fabulos. poti sa intelegi ideea simpla prin care doi batrani sunt evacuati dintr-o cladire aproape mistica de catre interesul economic al lui x. pe fondul testei crapate a domnisoarei x, igrec va incerca inclusiv crima ca si demolare a chiriasului incomod. mai departe insa totul e lirism: aproape ca nu conteaza ce-a vrut sa spuna afrim sau decorul ci trebuie sa-ti aduni toate reperele artistice si sa interpretezi dupa cum te duce capul. altfel te impaiaza cele doua ore petrecute pe gradene. personajul ludic, purcelusul cand zburator cand soricel dansator cand ce vrei tu, e de o coregrafie fantastica. unde sa te opresti din epitete?! prin dansurile aparent maimutarite iti transforma scena intr-un circ umblator. du-te tati cu piesa asta in ce biblioteaca a mintii tale vrei tu si interpreteaza de acolo. nu sunt subiectiv la prima piesa de teatru chiar daca sunt nemtean. as vrea sa o revad ca pe “povestiri despre…” de vreo 3 sau patru ori dupa care sa adaug noi si noi exponate in incultura mea dramatica fiindca piesa iti permite sa o vezi altfel de fiecare data. e un studiu de caz. mi-ar placea o olimpiada de teatru.

Cel nu-si doarme moartea:

<< noaptea, cand urechile iti regurgiteaza dorinta de a fi surd, imi-e greu sa scriu si m`apuc sa bat poteca ca ogaru cenusiu, si uite`asa mergeam, nu alergam caci ma lovea lumea; de ce sa alerg cand pot sa merg”
si uite asa in pielea porcului imi veni in cenusiu la ablativ “si ce daca porcu ajunge pana in ajun  prin combustie interna, reincarna-ma`as intr`un tigan inecat”
iti cer veninariță in timp ce`mi fut peretele asta cretin de un cap beton spunandu`ti sa nu mirosi vantul de sub-ti aripi caci e doar FLATULÉNȚĂ si; uite asa sfarsesc complet agramat. cu nadajdea ca siniubirea e un concept care exprima iubirea de sine. ca un iznadit aplec capul la taiere…

siniubirea, izbândit aplec capul la taiere caci ca o chichita noi scriem cu “senin” si in timp ce altii au parte de adevar noi ne chinuim ca robii. - Vladimir Potop

Title: re[masterizat]: ling ling: are you coming to fish&chips tomorrow? yeah? lunch? >>

cel ce nu crede în. :

textul tău e în draft de vreo câteva zile. vin şi dau peste toată gaşca de pixeli culeşi, am înţeles, de pe “ck”-ul unor chiloţi acum no name, automutilaţi. ne-au trebuit mai bine de trei ore jumate de hipnotizarea duşumelei în stare de spumă pentru a apuca acum să dăm cu mopul psihoterapeutic.

ce ţi-au făcut?!

băi, ia, urechea digitală la mine: omul nu are coarne: urechile lui sunt două vaci ce mestecă aiurea surzenie. zi de zi. se terminase lambriul la un moment cerebral dat prin urmare stomacul vacilor a fost tâmplărit cu o bacterie utilitaristă ce sintetizează laptele: auzul. o vacă pocnind de lapte tânjeşte mereu după masticaţie. după inutilitate. plăcerea pură de a rumega şi surzi. când în sfârşit nu ne mai mulgem auzul şi tăcerea devine cortina regenerării ficatului atunci urechile noastre regurgitează o mână, maxim nici una şi se-ndeletnicesc burghez cu surzenia. plaisir.

pixelii bătuţi de lume, ia, un pas în faţă: dacă ar fi să te îndrepţi spre ceva, orice, nu alerga în public. vei fi ridicol precum o raţă sălbatică dînd văzduhul prin maşina de tocat numai ca să-i aducă stăpânului vânător ogarul ce tocmai s-a sinucis.

despărţirea de propria condiţie cenuşie, şi porc şi ogar dar “pe sub orice ogar e un porc”. să te delimitezi însă de gri-negrul ce-i bântuie pe amândoi nu ştiu să explic decât dacă mă-mbăt de perciuni şi vomit în sine. până şi tentativa de a psihanaliza pixelii ce descriu spleen-ul unui om ce la restart se vede proverb e psihanalizabilă. şi noi nu vrem să ne pierdem jobul şi I.N.E.P.T.-ul. îmi pare rău, sunteţi în stare cronică. Duţi, încă un rând de cămăşi de forţă, nedigitale să fie, de data asta. Tot ce pot să vă mai spun e că aici, în ajunul malului mării, combustia internă e aproape imposibilă datorită umidităţii. Că Ministru’ poate scoate porcul şi din ogar nu numai din coteţ se subînţelege.

voi ceilalţi care încă sunteţi la descărcat după veninariţa aia vedeţi: dacă tu crezi şi nu există n-ai pierdut nimic, dar dacă nu crezi şi tot nu există ai pierdut totul: singurul laborator unde se recoltează probele de foehn de la subaripi e viaţa veşnică. vă reprogramăm şedinţa terapeutică de azi după moarte.

—————————————————————————–_—————–

aşa, voi trei. mda voi ăştia cu seninul puteţi să vă întoarceţi la chiloţăriile voastre de firmă. sunteţi întregi la cap.

_________________________________________________________-____________________

dragă vlad, n-ajung mâine la fish and chips dar să ştii că şi io mai pun gâtul pe lemnar din când în când. am început un proiect nou şi sunt robul pixelilor în ultima perioadă a adevărurilor. Poate o să-ţi dau să nu citeşti într-o zi să vezi atunci ce inumane (supra terestre) pot fi sinusurile.

cu drag ablativ,

O tristete surda ca un clopot.

Oamenii decenti din jurul tau, desfiletati la cap cel putin de doua ori pe zi (dimineata si seara) vor pleca la un monument dat. Sau daca nu, decorul si tu grobianule le cultivati un autism sever, le incomodati copiii si bunul simt. Rasplatiti creativitatea cu resturile din sita. Si sunt socratice pentru ca va goliti intelectual chiuveta extrem de rar. Iti vei permite sa fii trist pentru ca s-ar putea ca dezbracat de carne sa fii nespalat (chiar si tu). Da, da, de ce te uiti ciobit?!, da maaa cu mine vorbesc!

Te vei chinui sa-ti cosi lirism in palme si vei folosi tavanul pe post de catwalk al streangului - manechinul ce-ti taie respiratia. Doar funia va sti ce e in mintea unui scaun.

Te vei da de big ben-ul mortii incercind sa scoti din orice palarie golul din ea, sa pari profund si marianic (gropar al groapei marianelor). Pricepe, doar iepuri ies din palarie.

In vacante, iti vei caza neuronii in tot felul de instalatii artizanale de tortura poate doar doar vei fi perceput ca artist. Ca boem. Cu stea anagramata in naus.

Pana intr-o zi oarecum mahmura de dimineata. Vei cunoaste o doamna. La saizeci si trei de ani pe sase iunie. Acus. O vei regasi decenta financiar intr-o baza de date. Buletin elvetian si nu vei sti nimic despre imaginarul ei poetic.

Va spala parchetul lecturilor tale fara sa-si clateasca numele sau mopul.

Incepi sa te-apropii de zero.

Iti cauti o bara.

Ea. Negru pe alb. Reala si cu o sete de comunicare preplatita. Esti sclavul tuturor laturilor ei.

Doamnelor, domnilor, bai dinozaurilor poezie reala:

Ms Flutur Pula
** Rue des Tilleuls
Porrentruy 2900
Switzerland

Target: “Pe stradă trece-un mort calic/doar vântul merge după dric”

Spot I: Un puşti de şaptispe ani cu ochelarii geamandură dar care încearcă din freză să explice lumii că maică-sa nu e ministresa învăţământului naţional. Oarecum blond, e genul pe care dacă îl iei scurt îţi va spune că taică-su a înfiinţat Sarmalele Reci şi că skate-ul din ghiozdan e lector universitar la catedra de traductologie.

Pati e prietena lui. A pus un pariu cu cenaclistele la ultimul Famous dead people party din OTA şi acum speră într-un rever: măcar o gaşcă de note bune. Se plimbă amândoi pe Mihalache  fiindcă ea vrea în Hără la halfpipe. Lui îi transpiră perciunii îngrozit nu de faptul că o să-şi parcheze oasele în ghips ci că fiind nevoit să scoată skate-ul din ghiozdan or să-i zidească toţi din priviri cărămida lui Cioran - Cahiers.

Într-un moment de semi-conştienţă se rătăceşte printre T-urile unei firme de bloc încercînd să transpună în realitatea imediată a imaginaţiei sale reacţiile lui Friedrich la streaşina pierce-ată a prietenei sale. E paişpe februarie pentru că în cadru apar tot felul de tarabe cin cupidoni şi englezisme. Încearcă să tragă de timp fiindcă e genul care dacă cineva ar trece, urmărit, pe lângă el în plină stradă ar zbughi-o într-o direcţie opusă panicat de posibilitatea unor acuze nefondate.

Strânge tot felul de flyere. Cam cât i-ar lua unui vierme s-apuce repede o gură de măr newtonian amicul nostru se pipăie luminat pe obrazul buzunarului, îşi sărută dnb-ista pe botic şi intră ac în Tattoo Art Sanctuary.

Scanează preţurile, alege un satyr ghiduş şi-l conduce intelectual (cu arătătorul) spre zona inghinală, parapetele drept, după care se aşează cu neuronii transpiraţi pe scaunul tuturor cadourilor. Scotoceşte buzunarul:

“Pompe funebre. Incinerări complete. Mama ta nu va afla niciodată. Absolut niciodată!”

Pe măsură ce secretul din urnă începe să usture voluptatea nihilismului îi dădea târcoale aproape mistice…

cut - se reia inegalabilul

spot nepremiat

spot II, fara bla bla-uri: ideea ar fi plecat de la viata de apoi si o inconstienta neagra a pielii. Toata lumea cocotata in spatele autobuzului, haine de bumbac, barbatul generic era numit Tom. La scoala copiii in ultimele banci, cadre cu tot felul de clisee din perioada in care sclavagismul era un fel de martipanul popoarelor. Toti sunt negri. Ei nu stiu. Se anunta la un moment dat un spectacol “Lacul lebedelor” performat aureolic de ingeri. Public - o mare de oameni, un fel de praise the lord incognito. Ingerii se balerinizeaza in cel mai rusesc mod posibil, cateva cadre scurte cu momente cheie, ca la patinaj artistic. Un final tot scurt dar apoteotic prin care se implora aplauze din public. Toti raman nemiscati. In cateva fractiuni de secunde se presupune ca nimeni nu a inteles nimic: ii surprinde culoarea sau lipsa ei. Deodata:

pam, pam, pam, pam sau orice onomatopee pentru aplauze, cineva aplauda. Se aude o voce conspirand cu propriile aplauze Bravo, Bravo ca la orice spectacol decent. Camerele si toate privirile spre intrus: e alb.

Toti ceilalti constientizeaza ca sunt negri. Streangul privirilor lor cere un raspuns:

(da din umeri, ca si cum ar fi fost evident) “I was incinerated!”

cut

“Suzie, I`m going anywhere I have a bed!

betia alcoolului iti joaca sotronu pe forme geometrice (ne)adaptate in care adaptat se foloseste in reverie cu accent pe partea cand inca speri chiar daca te`ai trezit. sa dormi la margine ar fi ceva, dar e interesant cum vara fara sa realizez lovit de un ghimpe de lecitina ma blochez pe un gand pana il mantuiesc cu zolitoru de toate pacatele de care stapanul lui nu va fi…. in vecinicie.
te`ai fi gandit tu ca siniubirea de a scrie e absoluta forma?” - Vladimir Potop: fotograf.

Cel ce simuleaza lobotomia:

da, nici eu n-am inteles de ce si beti sotronul ni l-am tatua tot in patratele de parca ne-mbatam si noi cu aceeasi pisoarca care din jet a urcat pesti de sticla pe televizor si bitter suedez in debarale.
iata o idee pentru care ai un nobel online, romanesc si fara diacritice, dar e nobelul: cine dracu iese in oras cu un zat de cafea inca fermentind fibrele tricoului cu care e imbracat?! tot asa sa izbavesti gandul de pacate, cuvantul inainte sa-l vomiti. bon, tu esti lepra, carpa poporului si alte alea, vei arde in foc bai genocidule dar gandurile, cuvintele scoate-le in lume imaculate, aproape virgine daca poti. zolitorul constiintei e perfect, suntem prea atomici, am pierdut lentoarea restaurarii catedralelor cognitive…

daca siniubirea e un concept, un mix intre sinucidere si iubire atunci de maine m-apuc sa studiez lentilele. sa gasesc o forma supraterestra prin care obiectivul sa devina o masina de spalat universala: profilul tau e acneic? tragem poza. esti un charles in serie? tragem poza. cutremurul ti-a zguduit ficusul? tragem poza.

as vrea forma absoluta in chiloti cum ar veni, pe hartie, nu in cap. sunt mai satul de conceptualizare, vreau sa se prajeasca pagina in urma stiloului meu si sa innebuneasca pixelii pe masura ce tastez. impreuna fondam pentru prima data in istoria online o balaceanca a pixelilor, un spital in care bolile nervoase ale acestor martiri sa fie arhivate, bolduite, decapate intru odihna vesnica a lui zero si-a lui unu.

iata textul tau a internat primii pixeli.

domnule doctor,
strasnica idee.

Din meniu:

- bolnavi închipuiţi, self committed datorită aparenţei literare/de profunzime administrată de uzurpatorii lor.

- pixeli ce au fost martorii unor tragedii cum ar fi genialitatea conturată printre rândurile textelor pe care au fost nevoiţi să le redea precum în abisul scriitorului aşa şi-n pagina online. se recomandă cămaşă de forţă şi relectură

- pixeli lobotomizaţi: lipseşte chintesenţa dar ceva nebun bântuie în mijlocul lor.

- o campanie de responsabilizare a internautiştilor ce sperăm că va reconfigura imaginarul colectiv pe principiul intravenos: Pixelul sunt eu.

Doamnelor, dragilor, domnitorilor, stimaţi supra tereştri:

Institutul Naţional de Exorcizare a Pixelilor Traumatiza(n)ţi - I.N.E.P.T.

Fiind un om oarecum indragostit de geamanduri si alte limite mi-ar fi placut teribil sa va sugerez printr-o poza wittgenstein-iana cum nu vreau sa vorbesc despre First Steps . Sa se taca, dar pana cand?!

Pana cand nu mi-am luat dosul tabacit de damfuri intelectuale si prezumtii geometrice: cum ca as fi tangent cu x sau cu kafka Y; si mi l-am parcat frumos, cu plata, la centrul national al dansului. As mai fi torturat de-a lungul timpului tot felul de politicieni cu zone radio de nisa, libere, acum insa cred ca: incolonarea si la bara bai internautistule!

Da, pentru mine, timp de 50 de minute subconstientul, imaginariumul ca sa fim si parnassus si corecti, unui scriitor (aproape orice scriitor) s-a dezbracat in fata propriei constiinte, ba daca iti place gustul celulozei pe care oricum o terfelesti sub penita sau toner, daca mai spargi din gand in gand cate un portelan al echilibrului intelectual atunci pune retina, ia aminte, pipaie si urla: moral lap dance.

De la cititul bilingv al afisului (orice scriitor se poliglotizeaza la un moment dat in cadrul aceluiasi eveniment neuronal) si pana la desirarea lui in bucatele nu a fost decat un pas: o linie. O ars poetica daca vreti, dar stiu ca nu vreti. Cine nu si-a zdrelit obrazul literar, ingrasat olimpic, macar o data?! Si tocmai cand aveai senzatia ca astfel te purifici cele 2 parce (Mihaela Dancs şi Carmen Coţofană) iti mesteca dintr-o alura supra terestra (sunt cu spatele, un fel de Monascheiwans - 5th element, sanitari ai remuscarilor universale) abjectiile tale/mele bai scribule. Cati sa se fi intors pe urmele zdrentuite ale propriilor texte si sa invete papilo-gustativ unde si cum au gresit?! Pai ce suntem bucatarie frantuzeasca?!

Cat despre performance-ul de sticla (un pahar luat de valurile capilare intr-o odisee liniara - brusc se scufunda) nici nu mai are rost: ai scris un text, s-a crapat in vreun scandal literar, in vreun plagiat, o maslina, constiinta rezista. De obicei, daca te intorci pe cioburi aduci mai mult a calugarie si mai putin a usr. Dar daca faci curat pigulind in marsarier ciob cu ciob, iata-ti o ars poetica phoenixiana… vei pasi cauterizat spre propria-ti constiinta imaculata.

In principiu ai invatat sa ocolesti oriunde s-a spart ceva in urma urmelor tale. Sau sa asfaltezi scriind iar si iar peste cadavre.

Du-te ba la teatru (pai ma duc). Daca sunt soldati care igienizeaza weceuri cu periuta de dinti poti si tu sa-ti deratizezi sistemul de imagini si valori cu biciul, nu cu matura.

Chapeau !

Dintr-un absolutism tembel mi s-a parut necesar sa reactionez: raman la ideea ca nu suntem la c.a.p. unde un stiulete in plus de porumb i-a adus insigna de pioner comunal nu stiu cui. Nici in clasa a treia unde o zvarluga cu bentita si obrazul macadam a auzit raspunsul de prin spatele clasei si ia zece pe tupeu. Ori sunt eu nebun, ori vorbim de poezie unde totul ar trebui sa usture daca te-ai pretat la asa ceva. Chiar si tentativa. Sau spartanii erau niste cretini. Sau eu sunt aborigen. Cred ca e mai nobil sa cosi “dacii” in lift la TNB (goblen) in loc sa ai patura aia comunista pe constiinta si sa nu vezi, sa dai paste sau sa te chinui sa unbolduiesti paste-ul evident al altuia. Nu arunca nimeni cu pietre fiindca suntem in plin desert liric dar o palma de nisip online poate ridica oricine in aer poate doar doar vor orbi anumite fatarnicii.

Comentariile lui I. demonstrau, cred, evidenta plagiatului la momentul asta al probelor (negru pe alb, precedent, lipsa de reactie etc.). Prezumtia de nevinovatie e una si e fireasca, avocatul “poporului” e insa un risc asumat cu grave consecinte de imagine/credibilitate. Am citit textele si cred ca scribul din “popor” nu merita, poate doar omul si unii o cunosc mai bine. Iarasi, credeam ca vorbim despre literatura nu despre crucea rosie.

Cu AAG voi negocia la masa pessoana cum se reactioneaza ca tanar (imbecil) scriitor in astfel de pseudo-situatii. Am invatat si probabil voi mai toci multe de la el.

Vreau sa te asigur ca atat anvergura mea literara cat si cea speculativa, opinii online, sunt adanc liliputane deci nu cred ca are sens sa iti mai irosesti timpul.

Inchei spunindu-ti ca intr-un cerc (locomotor) distorsionat in care citeam biped divina lui dumitrascu am regasit nu printre randuri una sau doua expresii pe care stiam ca le-am folosit si eu. Le folosisem fara sa-l fi citit. Imi transpirau palmele neuronilor si constiinta imi era evacuata spre o groaza-cult la gandul ca voi fi acuzat sau ca subconstientul imi sodomizeaza originalitatea (semi-paranoia?!). Ei bine frisoanele de atunci ma indreptatesc sa arunc o piatra, poate chiar mai multe (orice frunte razuita intr-o decalcifiere a “beciurilor” literare romanesti e indreptatita). Nici nu se pune problema sa o fac si pentru ca sper ca si le va demola singura peste chelie.
————
perfect confuz,