Ghiveci de palme și pene


         Ultimul episod din serialul ”Apocalypse now for dummies!” se filmează de data aceasta în două locații: penthouse-ul răsdecomandat al Parlamentului și garsoniera celestă la plic a stimabilului Doamne Doamne. Nefiind nevoie să mai ”complectez”, a făcut-o un proaspăt analfabet de provincie downloadat nu numai de partid ci și de ”ortacii”-alegători pe holurile Casei Poporului, somnul parlamentarilor naște monștri. Pentru a vă sugera cam ce lighioaie cu două capete mi-a fătat mansarda să vă povestesc întâi cum aș reeduca eu clasa politică. Dacă la Guantanamo sau orinde am citit chestia asta există tortură acustică astfel încât, pe mâini curat murdare, un Bach sau o Edith Piaf pot fi transformați în atrocități cu acte în regulă atunci, pe rând, aș sechestra în ”Zona Liberă” (guerrilla, marțea de la 23) toate paparudele astea uninominale care în loc să invoce ploaia de bun simț pe la ei prin colegii vin la București să deverseze propriile incompetențe și inepții în sufletul și-așa poluat al economiei naționale. Năuciți cum se cuvine de cele 2 genii ale muzicii electronice, Matze și Vasile, i-aș îndesa apoi în metrou, și unde nu sunt galerii să le sape, spre platourile de filmare de la ”Seven Pounds” (2008). Aș încerca un exercițiu extrem de admirație dacă, cu excepția ciroticilor Băse, Orban, Mazăre, Văcă și batalionul, aș vedea ficat de senator donat unui miner necunoscut din Valea Jiului, inimă chiar și maltratată de un decolteu nesimțit sponsorizat la Turism în pieptul unei învățătoare din Conțești (jud. Argeș probabil) bolnavă incurabil și, în fine, ochi împăienjeniți în simboluri financiare, precum Cornu’ și laptele (sau ouăle proaspăt inventariate) în foamea diabetică a puștilor de abecedar, în capul unui student la FF în Gara de Nord care a orbit citind altceva decât maculatură comunistă. Totul organizat în cadrul programului ”Tunul și transplantul, tunul și transplantul, tunul și …”.
         În
țelepciunea de peste Ocean spune că nu trebuie să-i dai un pește intelectualului din Gară ci mai bine îl înveți să pescuiască. Carevasăzică de ce să ucizi finețe grosolană de parlamentar și să nu spânzuri direct votul din care s-a născut: jeepanele care practică tot felul de ritualuri satanice de sacrificare pe plajă sau pe trotuare (o rimă involuntară de sfârșit de an) au scos votul cenzitar nu doar din calcul ci și dintr-o justificare cât de cât istorică (în marșarier genetic vorbind) prin urmare dictatura mea interioară ar impune de mâine votul neuronal. De fiecare dată când Nicolăescu mai aducea în tranșee câte-un vraf de cupoane de investigare a sănătății populației, eu, precum Mircea ăl Bătrîn din banc, nu din cărțile de istorie, arboram câte un steag. Nu pentru că mi se fâlfâia de tunurile sale în valută de import ci pentru că mi se pare mult mai crucială sănătatea mentală a ”boborului”. Ia haideți stimabililor să votăm la Senat, pentru că e mai aristocratic, pe bază de IQ și la Camera Deputaților, mai a vulgului, pe seama culturii generale. Ești frustrat că neam de neamul tău a dat cu sapa pe ogor și nu cu ștampila în cabină, ia tati (o vorbă din cartier) și educă-ți copilul să fie el primul votant din familie. Să vezi atunci mândrie națională și penurie de incompetență în Parlament. Toți am avut trubaduri de liceu sau facultate care nu prea se sinchiseau pe la școală dar îi ducea capul și-ntr-un Virgil Mazilescu nu numai pe prodigy, scoteau în parc și o Marta Petreu nu numai majoretele, la vot cu matale. Iarăși, fata cu dioptrii sau fără din banca a treia, neînzestrată genetic peste medie, dar cu un bun simț care muta munți de Borges și Simone de Beauvoir de pe raft țuști într-o enciclopedică cultură generală ce făcea să micționeze pe sine până și a mai fițoasă meclă genealoidă, la vot cu dumneavoastră. Iar dacă Dumnezeu în ne_simțirea sa a cocoșat vreun exemplar și și, atunci dragii mei poftiți de alegeți guvernul, președintele, sfârșitul lumii și ce vă mai nutrește suflețelul.
         Da, sunt aproape convins că omul este mecanismul de apărare al lui Dumnezeu, dacă e să mutăm camera de filmat dincolo. Ca o moară stricată de nihilism a
ș insista că e foarte nobil să urli (chiar și pe tron), să suspini (chiar și în cer) și de ce nu, să mori (chiar și pe cruce) din cauza sodomei, potopului, ninivitenilor (până la un punct), a orgiilor romane, a inchiziției, a lui darwin, mahomed, baudelaire, modigliani, anei pauker, bombei atomice sau aberațiilor subsemnatului. Dar dacă există și o Altă parte de vină?! Nu te face cu nimic mai puțin Dumnezeu o smiorcăială mică în dosul celui de-al nouălea Cer, un scrâșnit Eu sunt cel ce sunt vinovat așa din apocalips în apocalips. Și n-aș băga mâna în foc, poate doar sufletul, că aceste lucruri nu se (și) întâmplă. Și da, te face cu mult mai puțin om decât ești să simulezi o mea culpa din gând în gând, să-ți torni cenușă în cap chiar dacă e de la cuptorul electric, să te îmbraci când și când în sac fie el și de la Ikea. Dar de ce dracu’ (Doamne, iartă-mă) credeți, atunci, că mai există îngeri?!
         Hai fâl fâl, tovară
șe Iliescu, curaj, fâl fâl… nu ca un vampir tovarășe ci fâl….fâl… fâl!


One Comment, Comment or Ping

  1. pollockjoy

    Tunul si transplantul,
    Tunul si transplantul,
    In vazduh rasuna.
    Ingeri si oameni,
    Ingeri si oameni,
    Canta impreuna…Craciun merricit! Transplantati si amalgamati toate sarbatorile curente- anul nou astronomic inceput de ieri, hanukkah, craciunul samd..

    December 23rd, 2008

Reply to “Ghiveci de palme și pene”