De obicei, înainte să vină metroul suflă vântu’. Chiar din două direcţii fiindcă mogulul media a plantat cu „sprijinul” Metrorex o cireadă de televizoare gata oricând să-ţi mulgă orgoliul de consumator cu tot felul de reclame. Una din ele promovează inconştient fix această rubrică printr-un anuar care te întreabă dacă nu cumva te-ai săturat „să cauţi teatru şi să găseşti politicieni”. Fiind născut mai la poalele muntelui am luat mot a mot îndemnul şi m-am oprit cu sondajul la Teatrul Bulandra. Un spectacol numai bun pentru a descrie activitatea intelectuală zilnică a parlamentarilor: Scaunele de Eugene Ionesco.
Ştiind că va fi interpretat de Răzvan Vasilescu şi Oana Pellea, două muzee ale artei actorului contemporan, m-am gândit brusc că nu mă interesează cine-şi plimbă mustaţa talentată prin sitcomuri la buftea sau cine-şi publică bigudiurile diaristice, interesante de altfel, pe tarabele librăriilor. Cât timp nu se încurcă scândurile, important e dacă cei doi reuşesc în 90 de minute să redea absurdul ionescian atât de bine încât să alung un spectator de lângă mine doar pentru a-i povesti scaunului gol cât îmi place piesa.
(Trivializînd, puţin îmi pasă dacă după zeci de săpături în Arhivele CNSAS, acasă Dinescu îşi deconspiră şi via în câteva butoaie branduite, face comerţ adică. Sau dacă vreun top 300, după ce nu spune la nimeni cum a făcut el primul milion de duşuri cu hidromasaj, îşi invită şi prostănacul la Spa. Atât timp cât pe scena politicii se face politică iar în culisele comerciale se fac afaceri e numai bine. Însă în clipa în care dintr-un raport al comisiei europene asupra justiţiei rromâneşti s-ar spune că din 90 până azi s-au deturnat prin acte de corupţie 30 miliarde euro e absolut evident că cineva (toţi?!) a încurcat orificiile, casa poporului cu camera de comerţ şi cetăţeanul e violat multilateral, ca pe vremuri.)
Ei bine, „actorii-şefi” din piesa asta au interacţionat atât de bine cu scaunele goale, s-au copilărit şi au albit, „au făcut ca februarie” încât am scos buletinul să văd dacă între timp nu mă numesc Franz Kafka. Până şi Împăratul acelor vremuri a venit să întâmpine „resturile omenirii” şi „să asculte mesajul” Bătrânului mareşal de imobil. Nu mi-a fost ruşine să-i spun că pe la noi politicienii încă votează cu biluţele din nas în nici un caz cu muniţia etajelor superioare.
Imediat ce terminaţi de aplaudat, pentru că piesa trebuie văzută!, ca exerciţiu de revenire la realitate imaginaţi-vă un procuror DNA care jubilează pe lângă un scaun al acuzatului complet gol ca şi cum Cătălin Voicu ar fi fost sub ochii lui, electrocutat. Şi asta pentru că la români, cu excepţia unor săli de teatru, „adevărul se ia de unde se găseşte…”
******** *******
*Scaunele, de Eugene Ionesco; regia: Felix Alexa; interpretare: Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Gabriel Spahiu; Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu – Bucureşti.
No Comments, Comment or Ping
Reply to “Monologul scaunului electric”