N M L


cultura muzicală a sub(re)semnatului nu depăşeşte în anvergură, glet, şpăgi sau piatră cubică un PUZ înghinal limitrof ICR-ului din dotare de la conducerea căruia nu am destituit, încă, camarila microorganismelor pubiene. c.n.p.-ul meu ascultă Edgard Varèse din probabil snobism. şi mă rătăceam într-o bună zi, luată la întâmplare, prin NoMansLand oprindu-mă într-un moment TÉ zero (cam cât o bulină roşie a unui nagasaki la after (war)school) deşi afară erau zeci de grade scoase la produs pe centura oricărui termometru, iar ipodul se afla, ca ecran, tot pe 25 octombrie (fişier 9759 a); mă opresc, zic, să-mi dezleg şireturile întrucât gândurile îmi pozau aiurea şi riscam să nu mă împiedic de “Existence of Eloquence Is” sau. m-am prăbuşit de urechi spre burta inimii cam pe unde îţi poţi naşte proprii părinţi sau, mă rog, joci şi tu o frunză pe viaţă veşnică. am început obiceiul, de a nu începe bine un lucru, cu bine şi, ca de obicei, documentarea în ceea ce priveşte trupa TÉ s-a oprit sgt. adică singură. ale naibii epifanii, se cască singure una pe cealaltă. n-aş prea mai vrea să vorbesc singur decât în ideograme. desigur, hayabusa unei singurătăţi n-o poate călări oricine. să mă las, totuşi, imbecil deoparte.

voilà:

- .. -

handnotes:

- (je) ureche auditivă instinctuală pe principiul erecţiei, nimic cult, organizat, spre senzual senzual. un timpan călare pe sunete precum carcasa bădăranului pe scorbură.

- mixtape: “mă opersc să-mi leg şireturile” şi punct întrucât ar trebui să se înţeleagă că nu poţi asculta ceea ce se întâmplă acolo (probabil mai multe piese TÉ aprinse una de alta cu abilităţi de florar) nepus la punct.

- revin.


No Comments, Comment or Ping

Reply to “N M L”