Politics & F(r)iction

De obicei, înainte să vină metroul suflă vântu’. Chiar din două direcţii fiindcă mogulul media a plantat cu „sprijinul” Metrorex o cireadă de televizoare gata oricând să-ţi mulgă orgoliul de consumator cu tot felul de reclame. Una din ele promovează inconştient fix această rubrică printr-un anuar care te întreabă dacă nu cumva te-ai săturat „să cauţi teatru şi să găseşti politicieni”. Fiind născut mai la poalele muntelui am luat mot a mot îndemnul şi m-am oprit cu sondajul la Teatrul Bulandra. Un spectacol numai bun pentru a descrie activitatea intelectuală zilnică a parlamentarilor: Scaunele de Eugene Ionesco.
Ştiind că va fi interpretat de Răzvan Vasilescu şi Oana Pellea, două muzee ale artei actorului contemporan, m-am gândit brusc că nu mă interesează cine-şi plimbă mustaţa talentată prin sitcomuri la buftea sau cine-şi publică bigudiurile diaristice, interesante de altfel, pe tarabele librăriilor. Cât timp nu se încurcă scândurile, important e dacă cei doi reuşesc în 90 de minute să redea absurdul ionescian atât de bine încât să alung un spectator de lângă mine doar pentru a-i povesti scaunului gol cât îmi place piesa.

(Trivializînd, puţin îmi pasă dacă după zeci de săpături în Arhivele CNSAS, acasă Dinescu îşi deconspiră şi via în câteva butoaie branduite, face comerţ adică. Sau dacă vreun top 300, după ce nu spune la nimeni cum a făcut el primul milion de duşuri cu hidromasaj, îşi invită şi prostănacul la Spa. Atât timp cât pe scena politicii se face politică iar în culisele comerciale se fac afaceri e numai bine. Însă în clipa în care dintr-un raport al comisiei europene asupra justiţiei rromâneşti s-ar spune că din 90 până azi s-au deturnat prin acte de corupţie 30 miliarde euro e absolut evident că cineva (toţi?!) a încurcat orificiile, casa poporului cu camera de comerţ şi cetăţeanul e violat multilateral, ca pe vremuri.)

Ei bine, „actorii-şefi” din piesa asta au interacţionat atât de bine cu scaunele goale, s-au copilărit şi au albit, „au făcut ca februarie” încât am scos buletinul să văd dacă între timp nu mă numesc Franz Kafka. Până şi Împăratul acelor vremuri a venit să întâmpine „resturile omenirii” şi „să asculte mesajul” Bătrânului mareşal de imobil. Nu mi-a fost ruşine să-i spun că pe la noi politicienii încă votează cu biluţele din nas în nici un caz cu muniţia etajelor superioare.

Imediat ce terminaţi de aplaudat, pentru că piesa trebuie văzută!, ca exerciţiu de revenire la realitate imaginaţi-vă un procuror DNA care jubilează pe lângă un scaun al acuzatului complet gol ca şi cum Cătălin Voicu ar fi fost sub ochii lui, electrocutat. Şi asta pentru că la români, cu excepţia unor săli de teatru, „adevărul se ia de unde se găseşte…”

******** *******

*Scaunele, de Eugene Ionesco; regia: Felix Alexa; interpretare: Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Gabriel Spahiu; Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu – Bucureşti.

No Comments | In: kamiKazuri | tags: chair me up. | #

despre moarte ţi-ar spune mahler că şi-a fracturat coloana sonoră într-un pahar de plastic sufocat de tutunul care însoţeşte întotdeauna cafeaua pe ultimul drum. în loc de îndulcitor în anumite zone editoriale se foloseşte viseptolul. esenţial e să pricepi următoarea ecuaţie:

+                                                                                   +                                                                  +

oamenii aleşi se sinucid. alegerea o face fiecare alveolă în parte. dacă eu aş fi împletit glonţul cu care Kleist s-a vânat atunci, copiii mei ar fi turnat în plumb un fular ajuns iobag pe malul constănţean al mării negre. repet, dacă fuchs şi-ar fi înscenat o moarte de trotuar atunci aş fi trecut pieton pe spinarea dungat-cabalină a alb negrului urmuz. totuşi nu pricepe nimeni că aşa cum un călugăr evadat de-acasa chiliei în străinătăţurile păcatului mundan se îngroapă, după lege, acolo unde dă zeciuială (redenumită popular ort-ul) popii atunci şi sinucigaşul e înhumat sub auspiciile betonului, dar bă vremelnicule!!!

e

neverosimil

+                                                                               +                                                                         +

cititorul! Cititorul să se îngroape cu preot şi critic acolo unde a murit cel ce îi scria raţiunile de a citi!!

moartea îndelung caută muritorii. nu se rulează, nu se trufeşte. nemuritorii nu caută ale sale (ale morţii). mărul lui adam nu se poartă cu necuviinţă, se fierbe în vid şi nu se răzuieşte prin nedreptate. fularul nu se aprinde de mânie, vena nu ţine minte răul. asfixierea se bucură de adevăr, toate le sufocă, toate le crede neoxigenate, toate le nădăjduieşte decedate, toate le rabdă liberul arbitru.

+                                                                                +                                                                        +

moartea nu vasilieviceşte niciodată!

p.s.: sunt prea puţini pentru a fi laşi, suntem prea mulţi pentru a fi consideraţi neînfrânţi!

sângele obturat vin roşu nu se face până la apocalipsa transfuziilor de apoi!

sau sângele apocalipsă nu se face până la transfuzia vinului roşu de apoi!

p.s. II: dacă ştreangul n-are frecvenţe radio ci e împletit timid din zeci de zerouri pe care avrumul lui rebreanu trebuia să le planteze la mare, în nisip, să facă lei grei pentru fototapetul cămătarilor atunci literatura spune totul despre viaţa interioară veşnică, restul e lubrifiere. săpunul…

4 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: silence I kill. | #

selfportrait - shadow I with digital camera

sunset loneliness (indoor)

armless

armless with students

your loyalty is not to me, but to the stars above (bob dylan)

unconscious art gallery embrace

I do.

I did (told you so!)

will you take brian to gili’s exhibition?

I’m sick (and tired) of your bohemian rhapsody lifestyle!

let’s play children, mummy is a little absent minded right now…

the last game, it’s getting dark - bed time is almos here, quack quack

you perverts! it is not what it looks like (to be continued…)

2 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: gili mocanu and his shadow visitors. | #

… sau cum să surclasezi periatul dinţilor între Universitate şi Piaţa Amzei contemplînd un vamaiot andaluz în timp ce reciteşti rubrica fashion din Le Figaro la umbra urmuzienilor pur sânge:

thechronicle.ro

(feat. mece and subtitle prophetic)

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: sase maini si douazeci si unu de suprarealisme. | #

Să zicem că pe adresa firmei tale fantomă se va înregistra un contract cu statul de toată frumuseţea. De toată frumuseţea unui Brabus pe care, ca un împătimit al sporturilor intelectuale îl vei parca la Predeal în buza muntelui. Doar nu era să-ţi transporţi aerian burdihanul spre vreo pârtie decentă din Austria, ar fi degerat anonimatul în tine. În timp ce beţele tale Masters se hipnotizează la soare ca actriţele porno în „nişte răspunsuri” rădulesciene eu o să mă dau cu placa dentară pe cele mai bune coaste de porc la grătar. Restaurantul se numeşte Dragului şi bucătarul e la fel de sătul de felicitările clienţilor cum eşti şi tu de mustrările conştiinţei. Unde mai pui că o friptură din acelaşi godac în sos de ciuperci, ceapă şi bacon costă cam cât sfârcul unei scobitori proaspăt retrasă dintre măselele tale. Nu mai are rost să povestesc aici cum ni s-a explicat că aşa cum „noi am invăţat română şi matematică” ei au deprins arta deservitului, la mese nu la cabinete parlamentare. După trei carafe de vinul casei, un Panciu roşu călugăresc, îţi pot spune că mâncarea e atât de bună încât dacă aş avea banii tăi ţi i-aş da pe loc înapoi să-ţi dai colesterolul în continuare la ce şcoală gastronomică vrei tu. Chiar şi cu banii de alocaţie o să pierd trenul pentru o plăcintă de mere cu îngheţată şi sos de vanilie.

Telescaunul te-aşteaptă să-ţi verifici iar corespondenţa!

Vitaminele AMG

No Comments | In: kamiKazuri | tags: exercitii nepublicate de presa. | #

Nu prea mă pot abţine să nu mă gândesc pe cine aş însoţi la diversele evenimente culturale de pe piaţa autohtonă. Spre exemplu la film* am fost cu doamna Nina. M-am gândit să-i ofer o experienţă IMAX în special pentru că e una din puţinele femei în viaţă ce a degustat comunismul tridimensional: ştiinţific, postdecembrist şi mai ales orizontal. Spre deosebire de celelalte producţii semnate Tim Burton pe care sunt convins că nu le-a văzut aceasta nu avea cum să o dezamăgească. În plus, personajul principal e interpretat decent de către Mia Wasikowska ceea mi-a permis să-i sugerez că Alice e un fel de Veronica a generaţiei care n-a avut bilet să moară la revoluţie. I-am spus din start că filmul durează aproape două ore ceea ce n-ar trebui să îi solicite imaginaţia mai mult decât o făcea viaţa satului pe vremuri.

Dezamăgită la început, în clipa în care la câţiva centimetri de ochelarii noştri 3D şi-a făcut apariţia Regina Roşie m-a strâns tovărăşeşte de mână aspect pentru care îi cer public scuze domnului Ion Iliescu. Nu prea a înţeles cum ar rezista realismul socialist într-o Ţară a Minunilor dar încercarea reginei de a-şi supune poporul prin teamă şi nu prin iubire i-a încălzit retinele îmbătrânite de capitalism. Mi-a mărturisit că acest basm îi provoacă nostalgii şi deşi nu mai are nici măcar vârsta ideologică şi-ar dori un copil, poate doi ca Tweedledee şi Tweedledum, cele mai mişto personaje din film. Overall filmul e un fel de Sherlock Holmes al britanicului Ricthie – comercial şi mult sub nivelul unor producţii anterioare ale celor doi regizori (vezi Corpse Bride respectiv Snatch) şi nu prea se merită să spargi banii de loto în mall decât într-o companie atât de selectă. Până la urmă văzînd cum învinge binele şi cât de colorat poate fi un personaj pozitiv doamna Nina s-a întristat cenuşiu la faţă sugerîndu-mi că da, mai curând ar fi fericit-o un exil alături de Paul Goma decât peştişorul de sticlă de pe televizorul conjugal. Dar asta e, banii au fost aruncaţi, revoluţiile jucate şi nu-mi rămâne decât să sper că am fost un camarad de vizionare cel puţin la fel de plăcut.

Sărutmâna!

*Alice in Wonderland; regia: Tim Burton; cu: Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway etc.; loc: Samsung IMAX 3D – Afi Palace Cotroceni

No Comments | In: kamiKazuri | tags: exercitii de presa. | #

mi-a plăcut atât de mult să scriu despre încât sper să pot subtitra textul într-o zi…

fix de-aia decalogul meu are 7 cai frumoşi şi verzi tapetaţi unul şi unul pe pereţii oricărui creier care a fugit cel puţin o dată din republica lui Aristotel (n-am citit) în cea mai clandestină crâşmă de pe fardul pământului. hai pa! ce-ar putea fi mai TOTUL decât “nimicurile” de mai jos?!…

1. Doar privirea unui pescăruş mahmur de ftizie în care se reflectă odată cu cearcănele răsăritului şi unatc-ul unui student venit pe jos în vamă.

2. Doar Calea Lactee surprinsă de un întuneric sub acoperire ademenind, cu fulgi de porumb, valuri minore la ea în garsonieră.

3. Doar lectura coperţilor unei castane, bine prăjită în siropul de arţar cu care sirenele îşi feresc untul pielii de reşoul soarelui.

4. Doar sânii goi abandonaţi nufăr deasupra apei cât să-i întrebi încotro naufragiază, de obicei, viaţa veşnică.

5. Doar copitele unui andaluz pur sânge hilizindu-se baroc în nisip conştient fiind că nu şi-ar putea recupera sălbăticia dacă-l azvârli în mare.

6. Doar laptele îmbuteliat pe deasupra paharului tău cu viţă de vie în dimineaţa ceţoasă în care sărbătoreşti faleza, se dă de duşcă.

7. Doar plaja aceea de marţipan pe care ai voie să îţi descalţi simţurile fiindcă tu nu ştii altfel să păşeşti deasupra mării.

superamatorism vamaiot

subtitle prophetic: a doua zi după ieri-ul acestui text un prieten zice că parchează în vamă de 1 mai şi dacă n-aş vrea să-mi iau şi eu roata de rezervă în serios. apoi, sub acoperirea unui greenday, vânătoreasa îmi spune că anarhia s-a născut la sat, Limanu mai precis.

1 Comment | In: Non-fictional Frictions | tags: nu am chef nici azi nici in vamile vazduhului amin. | #

Despre tinereţe: Îmbrăcat în costum naţional, cel puţin de la brâu în sus, să citesc o fabulă de-a lui cioran pe bicicletă în drum spre-o baltă de stroh şi o femeie cu tutunul sânilor bine prăjit în arşiţa palmelor mele…

Despre scris: nefiind ambidextru, goofy (vezi snowboard) sau a.dumitraşcu scriu cu mâna stinsă…

Despre fiinţă şi vânt: sunt primul fir de praf conştient de sine şi în oglindă (un fir de praf se reflectă într-un smoc de ploaie, apoi se usucă) văd un câine. sunt un praf terrier şi alerg în jurul cozii. când se duce dracului kerosenul ăsta te aşezi la casa ta anonimă de pe plajă. nu te depune pe telvizor dacă tot nu mai poţi alerga după coadă, rămâi un fir de nisip în arheologia fiinţei şi a timpului.

Despre blană: “blana metaforei sperie proştii”!!!

Despre vrăjitorie: “ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui”. deci poţi să-ţi desfaci cureaua din jurul gâtului, mărul lui adam după sinucidere trebuie să se relaxeze cel puţin la fel cu burdihanul după ce tocmai a mâncat un fazan de brăila. adică te sugrumi şi apoi să nu te-ngrijeşti de anatomia ce ţi-a dăruit moartea?! o fi şi plămânul ăla obosit de când tot te sufocă, scoate-l în oraş la o apă minerală dacă tot te-a dezoxigenat. n-are dreptul la un co2 de bun rămas?!

Despre spirt: nu ştiu. oasele se spală cu vin. într-o imaginaţie forţată băutorul de vin îşi va privi dinţii ca pe oasele propriilor silabe nemestecate. păi bă!! toţi băutorii de vin au mai vorbit o dată. asta e reîncarnarea cuvântului, se moare în urma lui. Cu vin se face veşnica pomenire a neologismelor ce urlă după scobitoare. hai mona!

Despre gong: pentru mine e mai mult o răzuire. eu nu sunt un loz în plic. nu ştiu cum se cheamă chestia aia de acoperă numerele. ştiu că se împleteşte în timp. te naşti cu numerele la vedere, toţi suntem în cucu gol. apoi combini tu cifrele cum vrei şi îţi coşi şi plapuma aia peste ele. pac, mori. atunci se răzuieşte lozul şi vezi în ce container ţi se reciclează viaţa veşnică. dacă eşti la plastice ai nimerit un număr şi ai cam pus-o că put în combustie. dacă eşti la sticlă, bravo, ţi-ai construit două numere câstigătoare şi mai poţi să dregi smoala cu drojdiile de pe fundul sticlelor. la cartoane şi hârtie ajung numai numerologii existenţiali. trebuie sudoare, tati! toate 3 numere în schemă, şi dacă te-ai răzuit singur în Sena sau la vreo supradoză şi tot ţi se dă creion să-ţi descrii nemurirea. felicitări! se vor face petiţii în numele tău să te treacă la înaripaţi dacă cumva ai folosit metode oculte să descoperi combinaţia câştigătoare şi eşti la cazan. Îţi urez să (nu) te răzuiască parcele la douăzecişişapte de ani.

Despre Carmen: nu pot.

Despre orice: în principiu dacă nu ştii să asfixiezi o portocală n-o să înţeleg nici eu de ce ăl mai înalt vârf din muntele athos are 2033 metri. dacă ar fi să intrăm pe vreo frecvenţă apocaliptică eu zic să asculţi teatru radiofonic cât mai e timp, lasă prostiile. în 33 de ani de program cu publicul chiar nu s-a găsit nimeni să-l întrebe pe Dumnezeu ce părere o să aibă despre spectacolul lui Farid Fairuz sau cedrii Libanului erau artificiali pe vremea aia, nu dădeau totul pentru public. Era mişto să fii vameş, aveai casă în copac. Era mişto să fii guvernator, erai mereu curat pe mâini. Era mişto să fii samaritean, te-mprieteneai mai uşor cu străinii. Era mişto să fii desfrânată, îţi făceai extensii de păr cu mir antiperspirant (pentru picioare). Cel mai mişto era să fii Iuda pentru că nu erai pe craca ta şi nici o vrăjitoare din lume n-ar fi putut scoate argintul viu din tine. Nu se inventase resuscitarea.

Despre blestem: Jos Iliescu!

Despre suflet: nu te supăra, ai cumva un foc?

2 Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: esti avangardist cu mine sunt cndb cu tine. | #

Spre deosebire de Cristian Ciocan, colegii săi de la poliţia locală mănâncă numai pe la Parastas. Nu, nu e vorba de prohodul de buget al ministerului de interne ci de o cantină în ciorbă şi oase de pe Calea Giuleşti. Pentru că artele nu se amestecă, pe o altă masă din proximitatea tacâmurilor era o agendă de scris a poliţistului, nu de colorat. Cel puţin asta părea să transmită pixul folosit ca semn de carte. Spun carte pentru că pe această agendă scria cu litere de-o şchioapă “CARTEA” şi subtitlu “ÎNAINTE DE TOATE”. Îmi pare rău că nu am verificat copywriterul ministerului de interne în trei surse: respectiv pe insignă probabil scria “Ministru Secretar de Stat”, pe pulan “8 Martie” iar pe trancanul din dotare “Cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere”.

varianta cu subtitrare

Spre deosebire de Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt poliţienesc, subalternii săi de pe Calea Giuleşti mănâncă la Parastas. Şi nu e vorba despre vreo misiune în lumea praznicelor interlope ci de o cantină în ciorbă şi oase a Institutului Pasteur din Bucureşti. Nemafiind loc printre castroane şi piure, le-am descoperit agenda pe care îşi notează declaraţiile violatorilor din zonă, la o masă alăturată. Nu ştiu cine e copywriter pe lângă ministerul de interne dar pe coperta acestui jurnal de proximitate scria “CARTEA” apoi subtitlu “ÎNAINTE DE TOATE”. Practic reedecurea infractorului începe odată cu declaraţia, poliţistul afişîndu-i acest îndemn la lectură înainte de-ai nota alibiurile. Şi eu care credeam că poliţia română chiar se află într-un program de alfabetizare internă prin lecturi. Mi-ar plăcea ca acest rebranding al produselor ministerului de interne să continue: pe insigna de agent să scrie “Cunoaşterea de sine, înainte de toate”, pulanul de serviciu să fie însoţit de urarea “Cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere” iar în cazul ocaziilor speciale când se şi trage pistolul ar putea afişa publicului un simplu “8 martie”.

2 Comments | In: kamiKazuri | tags: umorul la internautisti si alte persoane complicate. | #

Ia o pauză de fibră de sticlă. Bagă-ţi post it-ul în el de job, de contemporan, de tine însuţi, de pen clubul neuronilor tăi, de bara de striptease cu care îţi plimbi sufletul prin parc, de litere, de pârţurile din ciocolată, de foamea din şvaiţer, de electrolizele din presă, de interzisul fructelor la radio, de mamă, de bătaie, de canistra cu anticoncepţionale căreia îi zici logodnică, de blenoragia cu care citeşti în metrou, de schizofrenia cu care îţi închipui că ţi-ar plăcea sexul anal, de ceramica buletinului de vot, de fosa ecologică în care îţi ţii părerile, de hemoroizii care îţi cască gura la tot felul de lotopronouri, de silicoanele tale vegetariene, de pomelnicul celor care te-ar da prin cleştele de usturoi, ia-ţi în telefonul mă-tii o coajă de banană!!!

Abia atunci băi cabină, un cvartet pentru o lavalieră se va scrie exclusiv pentru “aşa şi”-ul din tine!

La pensie, hai, mişcă-te!!

No Comments | In: Non-fictional Frictions | tags: nu mă interesează dacă ceea ce vorbesc singur e dublat în limba sangvină. | #