June 7th, 2010
Kafka, Otōto!
Una din agenţiile de turism ale viitorului se va adresa clienţilor Hi-Fi, celor puţin duşi cu portofelul prin băncile din elveţia şi cu desuurile psihice prin toate felinarele vieţii cu o serie de vacanţe excentrice după cum urmează: itinerariile din străinătate vor urmări strict locurile şi necivilizaţia care să le amintească de casă iar excursiile prin ţară vor căuta în harta cu fân înţepăturile unor ace de siguranţă occidentală, condiţii „nemţeşti” la noi pe ciorogârla. Dacă pentru amenajarea primelor astfel de locaţii exotice în afară încă se negociază cu străinii să-şi vomite câteva felii de istorie de acum 30-40 de ani, săptămâna trecută am şi putut vizita o familie japoneză cazată la Teatrul Bulandra.
Un spectacol* retrăit de foarte mulţi dintre noi: Metamorfoza de Franz Kafka, diferenţa constînd în faptul că după transformare riscăm mult mai mult mezelul decât insecticidul şi nu suntem importaţi din Guineea. The Mode Theatre Company a fost infiinţată de către Osamu Matsumoto în 1989 şi e renumită internaţional pentru „traducerea” dramatică a abusurdului kafkian. Nici nu-mi obişnuisem bine şezutul cu această vizită culturală niponă că au şi început să transpire românismele. Astfel supratitrarea părea că tocmai stătuse degeaba pe lângă vreo autostradă în construcţie şi de oboseală doborâse vreo câteva beri şi o găleată de sake. Jumătate din piesă, până când a descoperit nea’ Mitică Shigehito setările şi sincronizarea cu vocile de pe scenă, am citit în blur alături de alţi pensionari care îşi pipăiau, în braille, sinapsele cu textul lui Kafka. Regizoral nu am fost dat pe spate, ar fi fost şi dificil la ce cocoaşă făcusem peste titrare, însă mi-a plăcut uşa către camera lui Gregor Samsa opacă în întunericul dramei sale dar perfect transparentă în lumina alienării celor dragi ai lui. Japonezii s-au concentrat asupra echilibrului familiei ce trebuia restabilit după această hiroshimă a fiului lor, oricum iradiat, irecuperabil metamorfozat într-o amintire. În cele din urmă, cu învoire colectivă de la muncă, cei trei Samsa rămaşi redesenează, plimbîndu-se, un zâmbet casnic pe feţele încă nevoite să ascundă sunetul acela crocant al strivirii legăturilor sufleteşti cu Gregor sub bocancul propriei supravieţuiri interioare.
Piesa va fi jucată şi la Sibiu, pe 4 iunie, în cadrul Festivalului de Teatru unde vi-l închiriem pe domul Atsushi în cazul în care tulburările de supratitrare persistă iar dvs. nu v-a plăcut cartea japoneză.
(Printre după primele rânduri publicate în revista Kamikaze nr. 12/2010)
* Metamorfoza de Franz Kafka; regie Osamu Matsumoto; cu: Shunsuke Natata, Naoki Kojima, Hitomi Ishii, Mika Zamada. Romanian (blur) Subtitles: Shigehito Shiga. Compania Teatrală MODE – Japonia.
Ceci n’est pas un Château
