O stradă din Londra, ediţia toamnă-iarnă. O pustietate de care şi dacă te-ai fi lovit cu capul în primăvară sistemul imunitar ar fi respins-o ca pe o ipohondrie. Proaspăt boţit de interminabila matrice a schimonosirilor din autogară mi-am amintit brusc de feţele de pernă pe care le abuream, mic fiind, cum că aş fi Dumnezeu şi dacă îmi tolerează gura întredeschisă cu deversările ei le voi face din bumbac egiptean cu firul împletit metafizic în 8. Adormeam fără să le judec şi dacă nu ar fi fost cineva să le îndese în maşina de spălat nici astăzi nu li s-ar fi iertat păcatele. Pe sub tălpile care caută acum pe Warwick Avenue castanele dintr-un alt film, parizian, îmi contemplu imbecilitatea de atunci şi pot spune cu inima pe mizantropie că este inuman să fii Dumnezeu. Strigător la cer şi nu numai. E ca şi cum un ţăran cu drept de vot ară, seamănă porumb, trudeşte un an întreg şi când să-şi culeagă banii de rachiu observă un câmp plin de ornitorinci; ca şi cum un toboşar cu acelaşi drept de vot repetă 8 ore pe zi timp de câteva luni şi când s-o ia razna în faţa unui public Ac/Dc beţele sale acum chinezeşti se oglindesc mirate într-un castron de supă alfabet. Când ai sori în loc de pleoape şi praf de stele nu păr pe piept trebuie să fie crunt să constaţi schizofrenia hazardului genetic de pe Terra. Aş vrea să cred în tipare umane însă nu pot depăşi condiţia fulgului de nea. Să laşi un şarpe precum liberul arbitru la sânul a peste şase miliarde de căpcăuni subdezvoltaţi în incubatorul istoriei şi să speri că nu se vor automutila cioplind icoanele edenice în X şi 0 mi se pare cea mai mare naivitate a tuturor timpurilor. Un paralitic de pahar ucis colo, un adulter după masa de prânz dincolo, o blasfemie zdravană de dimineaţă, un pierce, o ideologie, un bdsm, un măcel, un cosor, o ocheadă, o şpagă, un bobârnac şi din Ventricul şi Sinapsă ale lui Dumnezeu omenirea a ajuns un binemeritat Apendice.
Acum adorm seara şi nu ţin neapărat să existe Dumnezeu, îmi place însă să inventariez oamenii care Îl gâdilă. Oameni care rătăcesc pe sub Piele cu furnicăturile acelea indescriptibile în buricele degetelor - amintirile grădinilor de unde au plecat. Aş fi curios dacă Şerban Foarţă a trecut de ludicitatea buricului şi, ca o minge de pilates, ţopăie din Loch Ness sau Cafeneaua Critică spre Pulsul divin; dacă Emil Brumaru s-a desprins în sfârşit de Sfârcul nici bărbat, nici femeie şi se aruncă în gol spre acelaşi decor (rima sper că îi aparţine); dacă Pessoa a încetat să mai lustruiască Urechile Măriei Sale şi e contabilizat neautist pe drumul spre Neuroni; sau poate Cioran a obosit să-I mai fie nod în gât şi-acum se descâlceşte ca o cravată englezească tot spre…; acum că a devenit şi premiu, nu doar fundaţie sunt convins că Gellu Naum a obosit să mai strâmbe din Nasul lui Dumnezeu şi caută cu privirea în pământul Pielii aceeaşi cale pe care au bătătorit-o de-al de Ian Curtis (Joy Division), Edvard Munch, Bon Iver, Sfântul Siluan Athonitul sau Iulia Haşdeu. Sau alţii, câţiva alţii.
Mă trezesc dimineaţa şi preţ de câteva guri morbide de aer sau cafea parcă simt cum Dumnezeu a dat in peritonită. După igiena zilnică de colibă în raport cu Burj Al Arabu domnului Liiceanu îmi revin spunîndu-mi că iar, din neglijenţă, m-am uitat visînd cu ochii deschişi. Mă uit apoi la listele cu profeţii noului mandat parlamentar, la „abisul” cognitiv al celor care au mers la vot, la flegmele noastre (ăşti’lalţi care nici n-am albit voturile), la kerosenul din avioanele particulare trimise în genunchi la cutia milei publice americane, la boscheţii care au conceput o lege precum cea a despăgubirilor minore pentru femeile britanice care sunt analizate nu doar din perspectiva violului ci şi a alcoolului inhalat, la filmuleţul „bâlci de bâlci” de pe youtube, la testicolul lui Hitler, la ghilotina franceză, la jucăriile inchiziţiei spaniole, la „cenzorii” chinezi, la aberaţiile erotice japoneze, la maternităţile auto ale Sultanului din Brunei şi in loc de ţâţele Pamelei Anderson mă holbez în decolteul controversat al lui Milan Kundera şi-mi dau seama că oamenii nu au coşmaruri cu ochii deschişi decât în filme. Apendicele e ditamai peritonita. Anestezie. Bisturiu. Dren. Aţă.
Se bagă careva?!
No Comments, Comment or Ping
Reply to “Zacuscă de “Hrebe””